Elefanții bizari sub lumina reflectorului roșu

Sîmbătă seara, începînd cu ora 21.00, cei de la The Trumpets și-au salutat clienții parafrazînd trupa românească de alternative, Les Elephantes Bizarres și deschizînd seria de evenimente pentru anul 2017 cu concertul „Hello, Love!”. Mulțimea adunată în fața barului The Trumpets profită de ultimele clipe cu gust de nicotină înainte ca „elefanții” să acapareze scena pentru mai bine de două ore de muzică dedicată fanilor stilului indie ce se adună în local ocupînd fiecare dintre scaunele înalte așezate la bar.

Prin aglomerația din bar solistul trupei, Ștefan Matei, se strecoa­ră neobservat, croindu-și drum că­tre scenă chiar printre fani. Zîmbe­tele apar pe chipurile spectatorilor o dată cu melodia „Smile” și se lasă pur­tați de vocea solistului pe „o har­tă cu vise” într-un decor cu forme și culori diverse către „Necunoscut”. Buna dispoziție vine în valuri din spatele sălii către scenă, în funcție de mesele la care chelnerițele reușesc să aducă cel de-al doilea rînd de bere.

Gravidele iubesc elefănțeii

„Vrem alcool pe scenă!”, este stri­garea care se aude la microfon îna­in­te de melodia „În culori”, dar singurul lichid care este consumat înain­te de terminarea prestației este apa plată din sticla ce stă lîngă boxă. Lo­curile ocupate la mese la începutul serii se dovedesc a fi inutile, toată lu­mea bîțîindu-se și ridicînd mîinile ca răspuns la întrebarea „Cine e cu noi?”. Marea de mîini sare creîndu-se valuri a căror intensitate crește odată cu ritmul muzicii.

Așa cum sportul este indicat gra­videlor pe timpul sarcinii, se pa­re că acestea nu fac rabat de la efortul fizic dansînd mai mult decît ma­joritatea domnițelor cu părul îmbi­bat în fixativ pentru a preveni alune­cările de șuvițe nedorite. Inspirată de melodia „Girls gone wild”, una dintre gravide se lasă furată de ritm și dă din cap ca o adevărată rocke­ri­ță furînd atenția de pe scenă și ob­ți­nînd aplauzele celor din jur.

O chelneriță încearcă să filmeze concertul din diverse colțuri ale să­lii făcînd eforturi serioase să se fe­reas­că de coatele ce se agită amenin­țător prin aer. Același traseu cu obstacole este străbătut și de către foto­grafii care atunci cînd nu încearcă să ajungă dintr-un capăt al sălii în celălalt, atentează la calitatea vede­rii celor din public cu cîte un bliț violent îndreptat exact către ochii unui spectator, puțini fiind cei care au reușit să scape cu vederea ne­vătămată, iar unii mai „norocoși” au fost ținta blițului de mai multe ori.

Roșu Neon

Pe tot parcursul concertului sce­na este inundată de o lumină ro­și­a­tică ce le oferă celor din trupă un aspect bizar, acesta fiind probabil și efectul dorit. Luminile roșii zugră­vesc decorul perfect pentru piesa „Roșu Neon”, în timpul căreia so­listul le aruncă priviri seducătoare fanelor din primele rînduri cărora le dedică și versurile: „M-ai prins că te priveam și nu-mi pare rău/ Ro­șești cînd zîmbești, mă privești, te topești”.
Sticlele de vin goale și paharele sînt părăsite pe mese, atenția reve­nind asupra lor doar în momentul în care o chelneriță reușește să-și cro­iască drum prin public. Cînd este a­nunțat finalul concertului, o mul­țime ceva mai veselă protestează ve­hement reușind să-i înduplece pe cei de la Les Elephants Bizarres să mai zăbovească pentru încă două piese.

Lumina roșie nu reușește să răzbată prin geamurile aburite, doar basul puternic al muzicii live tră­dînd petrecerea din The Trumpets. După piesa „Hello! (Says the devil)”, cea de-a doua din bisul promis publi­cul încă nu este pregătit să se des­partă de artiștii de pe scenă, astfel că finalul este amînat cu încă o me­lo­die.

„Hello, Elephantes!”

Finalul concertului prelungit vi­ne cu o baie de mulțime pentru solistul formației care le strînge mî­na în semn de mulțumire și îi îm­brățișează pe cei din public, după care urmează și o scurtă sesiune de autografe. Distracția din bar conti­nuă, spectatorii revenind acum la me­se și preocupîndu-se de înlocui­rea sticlelor goale. Deși concertul s-a încheiat, singurii care părăsesc sala sînt cei ce înlocuiesc gustul vinului cu cel al nicotinei. Echipa strînge ul­timele instrumente, ștergînd astfel urmele concertului, iar „elefanții” se amestecă în sală printre clienții adunați sîmbătă seara în The Trum­pets ce par a fi „de-ai casei”, pentru ei distracția fiind independentă de prezența unei trupe pe scena din colțul localului.