Două săptămîni de cultură în meniu

Cu umbrela în mînă, am mers pe străzi pe care nu ne-au mai purtat pașii pînă acum și am văzut că e mai bună cafeaua cînd asculți muzică bună. Timp de două săptămîni, în perioada 1-16 aprilie, studenții din Iași s-au putut ascunde de vremea urîtă în cafenele, cluburi, librării, la mall sau la filarmonică. Evenimentul „Cafékultour” a scos și anul acesta arta la un suc.

Este al șaselea an în care tinerii sînt duși într-un tur al cafenelelor ieșene pentru o porție de cultură. Cu filme documentare, concerte de jazz sau muzică clasică, lansări de carte, piese de teatru, numere de circ, ex­po­ziții de fotografie, „Ca­fé­kul­tour” a ajuns în toate locurile în ca­re știa că îi găsește pe studenți.

“Cînd nu știi cum să mănînci un preparat, mai bine nu-l mai mănînci deloc”.

M-am strecurat printre tinerii gă­lăgioși din Sage și m-am așezat la o masă scundă. Era marți sea­ră. O me­lodie franțuzească în sur­dină și clin­chet de ceainice de por­țelan se au­zeau în încăpere, cînd pe perete a fost proiectată harta Ame­ricii de Sud. După ce a vizitat sta­tul Chile pentru a doua oară, asist. univ. dr. Daniel Tudora de la Facultatea de Geografie și Geo­lo­gie a Uni­ver­si­tă­ții „Alexandru Ioan Cuza” din Iași le-a vorbit ti­ne­rilor adunați în cafenea despre etno­centrismul și multiculturalismul chilian. A părut mai degrabă o poveste frumoasă des­pre un ținut îndepărtat.

Rîsete ascuțite umpleau localul cînd acesta a povestit despre experien­ța lui cu cazuela, „un fel de su­pă cu multe legume, printre care și o bucată zdravănă de porumb, pe ca­re am lăsat-o în farfurie. Cînd nu știi cum să mănînci un preparat, mai bine nu-l mai mănînci deloc”.

Jorge Ernesto Gonzales Con­tre­ra, directorul Centrului Cul­tu­ral al Americii Latine și Ca­rai­belor din Iași, a vorbit cu drag, cu dulcele-i accent hispanic, despre creș­terea PIB-ului din ultimii ani datorată „Băieților din Chica­go” aleși în Guvern (Chica­go Boys). Cu cîțiva ani în urmă era su­fi­cient să fi absolvit un colegiu din Chi­ca­go ca să te ocupi de economia sta­tu­lui. Dar standardele au crescut și, fără măcar o diplomă de la Har­vard sau să fii profesor la prestigioasa facultate, nu e loc pentru tine în Guvern. „Știți, în Chile nu e așa cum vedeți în telenovele. Există o delimitare clară a claselor sociale. Așa că nici o croitoreasă sau servitoare nu se mărită cu șeful ei”.

Ritmul se ține cu furculița

Turul cafenelelor m-a purtat pe 6 aprilie în Clubul RS, de la revoluția studențească. La mese stă­teau studenți întîrziați cu cămăși pes­trițe și dame cochete cu rochii flu­ide. Zeci de tineri se înghesuiau la intrare, cu berea sau ceașca de ca­fea în mînă și dădeau un pas înapoi atunci cînd un ospătar grăbit trecea cu platouri aburinde cu mîncare. O studentă era surpinsă că prietena ei era pentru prima oară la un concert de jazz și a amenințat-o că „o sa-ți placă. Mai ales că e o combinație de jazz cu tango. Eu am mai fost”. Martin Wagner plia acor­deo­nul cu patos, Andreas Neu­bau­er lo­vea cadențat în tobe și Hanns Höhn făcea să sară scîntei din coar­de­le contrabasului.

Trupa Tango Tran­­sit ne-a purtat din Egipt pînă în Ger­ma­nia pe ritmurile puternice ale mu­zicii lor. Martin a avertizat că nu e nici un substrat politic în melodia lor „Night in Egypt” și în timp ce strîn­gea acordeonul cu putere între bra­țe, picioarele lui băteau un ritm în­dră­cit în podeaua clubului.

Un cvartet de coarde a în­che­iat seara cu „Me­ta­mor­foze noctur­ne”.

Accente grave, elemente de muzică clasică sau funk și împletirea cu ritmuri orientale i-au făcut pe cei din sală să vibreze odată cu sunetele care țîșneau din instrumente.

Joi seară, cu pliantul în mînă, de parcă urmăream harta unei comori, am intrat cu cîteva secunde înainte să se închidă ușile în sala aproape plină a Filarmonicii. Portița scundă din lemn s-a întredeschis de trei ori și un tînăr pianist a urcat pe scenă. Concertul „Terre Natale – L’ima­gi­nai­re des origines” susținut de An­sam­blul „Prague Moderne” a adus arii ce aparțin unora dintre cei mai importanți compozitori ai seco­lu­lui al XX-lea, născuți pe pămînt ro­mâ­nesc, în timpul „României Mari”. Con­certul a debutat cu „Ev­ry­ali pentru pian solo”, a compozito­rului Iannis Xenakis. La pauzele din­tre piese se auzea din spate vor­bin­du-se șoptit în franceză despre at­mosfera pe care o au concertele de operă. Un cvartet de coarde a în­che­iat seara cu „Me­ta­mor­foze noctur­ne”, iar ti­ne­re­le din sală bifau ab­sen­te, în formularele primite la in­tra­re, localurile de cultură pe care le frec­ventează.

Și chiar dacă am mai adormit pe arii clasice sau am fost mai atenți la răvașul prins în toarta ceainicului decît la conferință, am descoperit că uneori cafeaua chiar te deșteaptă.

Ramona BALABAN