Din Iași pînă în Africa, cu viteza sunetului

Călătoria caritabilă în Africa a trei ieșeni din echipa „Roadmanians”, pentru a împărți echipament sanitar și electronic populației din Guinea Bissau, a fost sărbătorită vineri, în Club Skye, prin cîntec și dans. După dezmorțirea prin mișcări de zumba a urmat ghicirea melodiilor fredonate de doi dintre participanții la concursul „Vocea României”, Julie Mayaya și Cezar Dometi. Publicul a uitat de canapelele moi pînă după miezul nopții, cînd picioarele și glasurile au încremenit ca după un maraton muzical.

Printre luminile reflectoarelor ca­re joacă cînd verde, cînd mov, se disting cinci tricouri în culori aprinse care anunță că posesorii lor „party in pink” (n. red: petrec în roz). Își așteaptă cei trei instructori de zumba ca să îi învețe coregrafiile înlesnite pe moment, din priviri și cuvinte rostite șoptit. Șiretu­ri­le portocalii ale unuia dintre dansatorii profesioniști saltă pe fîșia îngustă de bar, făcînd ca paharele aranjate ca-ntr-un plu­ton să tremure în fața barmanului. Își completează pașii reciproc, dirijind rit­mul melodiilor prin cadențele ascuțite ale unui fluier și îmbinînd unduirile la­tino cu mișcări energice și săltate. Pe­tre­căreților în roz de la etaj li se alătură din ce în ce mai mulți invitați, iar în momentul în care instructorii pornesc „Gangnam style”, podeaua tresaltă sub cutremurul stîrnit de pașii în sincron.

Vocea întîi

Ecranele împrăștiate pe pereți îi ara­tă pe cei trei membri din echipa Roadmanians, însă vorbele le sînt aco­perite de suita de decibeli din boxe, ca­re încetează cînd în fața microfonului apare Cezar Dometi, concurent în cel de-al doilea sezon al emisiunii „Vo­cea României”. Invitația acestuia către public de a coborî lîngă scenă îi pune în dificultate pe cîțiva participanți, ca­re se sfătuiesc dacă să accepte propu­ne­rea cîntărețului. Într-un final, cad de acord să rămînă la etaj și să danseze în ritmul melodiei “Make you feel my love”.

„Ce urmează, DJ?”, iar DJ-ul îi dezvăluie cîntărețului cîteva note din următoarea melodie. Treptat, la ba­lus­tra­dă se ivesc din ce în ce mai multe chipuri, încercînd să prindă cîte-un vers din piesele fredonate în tonalități de­o­po­trivă grave și tăioase. Doar un grup de bărbați îmbrăcați în costume ră­mî­ne nemișcat lîngă bar, iar pe-o canapea, picioarele obosite ale unei tinere sînt tratate de partenerul acesteia.

Vocea a doua

Tobele, chitarele, orga și saxofo­nul de pe scenă își așteaptă instrumentiștii care o acompaniază pe Julie Mayaya, cîștigătoarea celei de-a doua ediții a concursului „Vocea României”. Prin­tre zumzetele scăpate din boxe, corzile, clapele și tobele sînt verificate pe rînd. În mîinile cîntăreței, microfonul împrăș­tie cu porniri apăsate versurile Tinei Turner, acoperind încăperea cu ecoul energic al notelor. „Rolling, rolling on the river” răsună de sub pata de lumină verzuie, iar ritmul piesei este dictat prin mișcările interpretei care dau to­nul dansului. Cu saxofonul agățat la gît, instrumentistul de la clape așteaptă mo­mentul în care va menține tempoul me­lodiei de unul singur.

Cu aceeași profunzime în glas, pă­călind orchestra care se oprește la răs­timpuri, solista își înșiră pe portativ con­fesiunile, anunțîndu-ne că este „o femeie cît se poate de naturală”, fredo­nînd piesa Arethei Franklin. Reu­șeș­te să construiască o reverie, în care pașii înceți ai cuplurilor țes o sincronie aproa­pe leneșă, sub unduirile vocii cînd moa­le și senzuală, cînd apăsată și greoaie. Dar nu durează mult, căci, întrebați da­că ne „simțim bine”, cîntăreața pornește un rock ‘n’ roll pe melodia lui James Brown, dînd startul tropotelor și ge­nunchilor îndreptați cînd spre stînga, cînd spre dreapta. De pe canapeaua din spatele scenei, Cezar Dometi ur­mă­rește și el valul energic, înclinîndu-și capul în ritmul intonat de invitați și de interpreți.

Pe rînd, izbucnirile solitare ale instrumentelor pornite la semnul so­listei amețesc publicul, care se pierde într-o coregrafie mai degrabă legănată. După cîteva melodii intonate de or­chestră și de Julie, duetul celor doi cîntăreți sparge continuitatea spectaco­lului cu un moment de spontaneitate. Își acordează vocile, iar sincronia gla­surilor îi face pe invitați să uite să se așeze pe canapele, întrebîndu-se dacă cei doi și-au vorbit de dinainte, căci ce­le două microfoane par a-și completa reciproc tonalitatea.

Răsuflarea solistei devine tremurată atunci cînd ne confesează că este pentru prima dată cînd interpretează în fața familiei sale. Cea din urmă me­lodie, „Je t’aime”, răsună cu porniri grave, însoțite de bătăile clapelor. Din cînd în cînd, cascada de note umple sala numai cu apăsarea vocii, ca o iz­bi­tură de tobe. Reverența de la final coincide cu ultimul punct de pe portativ, însă publicul ar mai fi fredonat franțuzismele Larei Fabian, mai cu seamă refrenul care a fost cîntat la unison.