Chitările care au dezacordat dragostea

Muzica și-a făcut de curînd culcuș în Rock Music Café. Și-a pus așternut moale de chitară electrică, s-a învelit cu chitară bass și tobe și a așteptat să adoarmă. Însă a fost trezită vineri seara de formația Antract. După cîteva melodii de dragoste, cover-uri și frînturi de muzică populară, atmosfera a fost asemănătoare cu cea a concertelor cu mii de oameni, în aer liber. La început calmă, la sfîrșit răzvrătită.

De afară se vede un copil care cîntă la o chitară de două ori mai mare decît el. Dinăuntru, pielea ți se strînge, iar pe șira spinării simți un fior cînd Andrei Cerbu intră în pielea de chitarist a lui Gary Moore. Te oprești din orice ai face, așteptînd ca fiecare acord să-ți treacă pînă în vîrful degetelor, pînă la venirea celor de la Antract. Luminile rămîn încă stinse, chiar dacă din fiecare colț al localului murmură cîteva degete imaginare pe un pian.

„Sînt prea lucid pentru lumea asta”, se aude, însă buzele nici­u­nu­ia dintre cei de pe scenă nu par a se miș­ca. Ne lungim gîturile și ajun­gem cu privirea la separeul de unde a­pa­re solistul cîntînd cu ochii în­chiși. „Înseamnă că sînteți prea lucizi da­că ați venit aici”, spune el rîzînd, iar cei de la prima masă îi răspund mes­tecînd din niște felii mari de pizza.

„Ce credeați, că eu nu știu să cînt la chitară?”, ne strigă solistul în timp ce își pune după gît o chitară neagră, ale cărei corzi le ciu­pește încet, adăugînd că melo­di­a es­te una autobiografică. „«Chi­ta­ra asta va plăti facturi»” sau «tre­buie să crezi» este genul de cîntec pe care trebuie să îl asculți cînd ești înconjurat de lu­cruri facile, ca de exemplu atunci cînd tot ce auzi la televizor este des­pre nunta Bian­căi”, încearcă acesta să glumească. Me­lo­diile de dra­goste ne înmoaie și ne îndul­cesc atît de tare încît simțim cum ni se în­cle­ia­ză degetele pe care le ținem pe gî­tul sticlei de be­re. „Să stau la căl­du­ră sub pătura ei, să am o figură de pisoi mulțumit, să mă ling pe buze”.

Versurile ne umplu de iubire și nu ne aduc „fluturi în stomac”, așa cum ar fi de așteptat. Răzvan de la tobe, „cel mai sexy toboșar din Ro­mânia”, bate bețele unul de ce­lă­lalt, creînd impresia că urmează me­lodia „With or without you” de la U2. De fapt, e piesa „M-am obișnuit”, una din primele lor pie­se, care, din cînd în cînd, se între­pă­trunde cu cea de la U2. Paul cîn­tă cînd în română, cînd în engleză, apropiindu-se de basistul său, pe care îl mîngîie suav pe chelie. Ba­sis­tul, cu curea mov și pufoasă la chitară, rîde, lăsîndu-și privirea în jos.

Sunetul mai tare

„Nu prea vă aud cum cîntați”, urlă în microfon solistul atunci cînd începe „Rolling on the river”. „Înțeleg, motivul e pentru că mîn­cați. Ia să vedem, nu putem cînta și cu gura plină?”, adaugă acesta mușcînd dintr-o felie de pizza luată de pe masa celor din față. Pen­tru că cei din local rîd cu poftă, bă­ieții de la Antract combină me­lo­dia cu „hopai țurai și țurai”, prin­zîn­du-se de cap și țopăind. De la bar, două brunete puțin amețite se prind într-o horă în doi, apoi merg pe la fiecare masă, insistînd cu niș­te ochi sclipitori să li se alăture.

În aer nu se simte miros de băutură, dar se simt aburii care plutesc pe scaunele rămase libere.

În aer nu este miros de băutură, dar se simt aburii care plutesc pe scaunele rămase libere. Lumea e în picioare, aplaudă, se îmbrățișează și aruncă picioarele în toate di­rec­ți­ile. „Pentru că ne aflăm într-un oraș atît de religios… Va urma un cîntec cu tentă pascală”, se hlizește solistul și face semn să înceapă melodia care zice doar „e bine cît avem oo”. Dezamăgiți că nu au cîn­tat melodia „fă, ești frumoasă”, un grup de tineri o cer, solistul spu­nîndu-le colegilor săi să în­cea­pă. „Fă, ești frumoasă, dar ești proas­tă, da’ ești proastă oouu”, fa­ce ca fetele să se bulucească toate la baie, în fața oglinzii. Nu ne mai arde de zbînțuială. Ne-am consumat toată energia încercînd să înțelegem dacă în dragoste trebuie să fii ori frumoasă, ori proastă.