Chermesă cu salam

În Tîrgușor – Copou, stu­den­­ții nu au timp să se gîndească la se­siune. De cum intri pe aleea din complex, timpanele îți sînt ase­diate cu muzică lăutarească din cele două boxe mari scoase pe geamul de la primul etaj al că­minului C1, în timp ce covo­rul de semințe de la intrare tresal­tă la fiecare modulație a vocii lui Florin Salam. Pentru o zi pe săp­­tămînă, clubul Max din centrul Costineștiului își mută cortul printre spărgătorii de pet-uri și „tocilarii” cu notițele în mînă fo­losite pe post de coșuri pentru de­pozitat coji.

Chitara Irinei și cîntecele ei de studenție nu mai au loc la cher­mesa dată de Bogdan în cin­­stea lui Nicolae Guță si a suc­cesului său la BBC. Doar do­uă cupluri de lîngă barieră le mai bru­iază basul de pe pervaz, dînd mu­zica la maximum dintr-o To­yo­ta gri, metalizată și cu botul fă­cut din fibră de carbon, ca bu­ze­le tipei din dreapta. Nu de al­ta, dar așa focul de la grătarul în­cins în fața cantinei nu se va ex­tin­de cît timp ei se iubesc în tan­dre­țuri pe ritmurile un­du­i­toa­re ale lui Adi Minune.

Dacă gar­dul din fața căminului nu ar fi exis­tat, și-ar fi întins păturile ca în vremurile trecute, iar pe iarba ver­de smarald ar fi făcut și ei un gră­tar.

Cristi e cel care conduce me­ciul de pase cu Andrei, dar și la șuturile intenționate către ve­ci­nele lor din C2, cele cu pîine și în­ghețată de la magazinul de pe colț. Vrea doar să le arate că și cu bă­taia fetele, se uită la el. Pe te­re­nul improvizat cu cretă albă și cu noc­turna oferită de stîlpul de la in­trare nu are voie nimeni să trea­că fără acordul lor. Iar dacă gar­dul din fața căminului nu ar fi exis­tat, și-ar fi întins păturile ca în vremurile trecute, iar pe iarba ver­de smarald ar fi făcut și ei un gră­tar ca la ușa cortului de-ar fi în­vins concurența de la cîțiva me­tri distanță.

Dar, chiar și așa, fumul de la ți­gările cumpărate la promoție și tra­bucurile achiziționate de Bog­dan creează atmosfera estiva­lă în­cepută cu doar o lună mai de­vre­me. Melodiile ce bu­bu­ie de la etaj nu sperie pes­că­ru­șii, ci doar ciorile de pe crengile cas­tanilor și ciocănitoarea care bo­căne de zor.

Andrei face des glume pe sea­ma fetelor care vin din Mas­ter, spunîndu-le să-și mai aco­pe­re fața, dar din păcate pentru spec­tatorii săi, doar portarul cu pă­rul creț și ochii bulbucați mai gus­tă din ele. „Auziți dom­ni­șoa­ră, rîdeți mai încetu’ că îi speriați pe ceilalți”. Din păcate, e singurul care rîde.

Iustina AMBRONO