Cerceii se pun in ciubotele

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Cerceii se pun in ciubotele 5

Luminari, jucarii, colinde si accesorii ii asteapta "mosii Nicolae" care au de facut daruri, la Tirgul de cadouri de la Teatrul Luceafarul. Ziua cheie e 5 decembrie, aproape de ora sase, finalul programului. Cei citiva care se perinda pe linga standuri par sa se inmulteasca in mai putin de jumatate de ceas. CD-urile cu colinde, jucariile de la Kids Carnaval sau cristalele nu atrag atentia prea mult. Lumea se aduna la icoane sau artizanat.

Tentatia tirgului, in schimb, este Emil. El are standul cel mai extins. Vinde cercei, coliere, bratari si inele facute de el. Fetele s-au asezat la coada numai ca sa ocupe un loc in fata panopliei cu minunatii. Preturile minuscule, margelele de sticla sau cerceii unicat le fac pe domnisoare sa zaboveasca aici. "Nu ma pot hotari. Daca mai stau mult aici va iau tot standul", se aude o voce de linga siragurile de perle. "Nu tot standul ca mai am nevoie de el, domnisoara! Dar stati ca pe mine nu ma incurcati", raspunde amabil Emil.

Face bijuteriile pe loc si, pentru cine vrea, face modificari. Un colier mai ingust, inca o margica la cercei si clienta se declara multumita. Evident, se mai uita inca o data la cele pe care le lasa in urma, inainte sa plece. Mai vede o pereche draguta de cercei si mai scoate trei lei din portofel.

Citeva fete deja se cunosc cu Emil. Au mai fost cu o zi in urma. Au venit dupa un colier anume si chitcaie cind il vad asa cum l-au imaginat. Treptat zona lui Emil incepe sa semene cu un microbuz spre Copou la opt dimineata. Tinerele se misca mai ceva ca Mazilu sau Monica Davidescu, incercind sa ajunga la un colier fara sa darime ceva. Singura oglinda disponibila devine pretioasa ca un pahar de apa in mijlocul desertului. De alaturi, citiva comercianti arunca priviri invidioase. Mestesugarul nu se sinchiseste. Are treaba. Tirgul mai tine pina duminica.

Fetelor, daca nu l-ati prins pe Emil, nu-i nimic. Fugiti la vara-n Vama. Vine si el. Cu tot cu cercei.

Delia TOMEI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top