Bucovina, dincolo de creste

Vineri seară, începînd cu ora 20.30, trupa Bu­co­vi­na a intrat în Underground pub cu pași de viking. Veniți tocmai din „țara de dincolo de vîrfuri de brazi”, cu o simplă zgîrietură de corzi de chitară, aceștia au rupt ori­ce fir care mai amintea de liniște.

Primul contact, primul acord, primul semnal al so­listului și publicul parcă se luptă cu o vijelie. Florin Ti­bu, zis și Crivăț, unul dintre vocaliști, deschide seara cu me­lodia „spune tu, vînt”. Iar vocea lui rece strecoară cris­tale de gheață care parcă lovesc timpanele publicului pro­vocînd un cutremur de fiori. În mod legănat, vîntul es­te rugat să-și dezvăluie lunga călătorie prin care a fost. Versurile dulci „Spune tu, vînt înghețat, pe unde ai fost, pe unde-ai umblat” se transformă în interpretarea vo­ca­listului „Crivăț”, într-un strigăt înălțat din infern ce se stin­ge în sunetul melancolic de chitară și bass. Ritmul din ce în ce mai alert face ca fanii să se apropie mai mult de scenă și să cînte tot mai tare. Iar pletele care sînt eta­la­te prin diverse mișcări seamănă cu niște șerpi care-și un­du­iesc trupul spre un „șoim în văzduh”.

Un zid de busturi goale ridicat printre primele rîn­duri rezistă la ciocniri în ciuda căldurii care se revarsă prin­tre fumul de țigară ce formează „ceţuri ascunse şi-ades nepătrunse”. Iar în timp ce sunetele devin mai as­cuțite și mai agresive, în centrul pub-ului se formează un cerc în care se avîntă cei mai săltăreți rockeri. Creînd un vîrtej, aceștia se amestecă între ei pe ritmul bătăilor de to­be.

După ce miezul nopții trece peste vîrfuri de mun­ți, Bucovina își cheamă „ai săi feciori”. La acest îndemn, mul­țimea înaintează spre scenă, formînd un fel de „stra­jă” pregătită să-și păzească teritoriul. Prin plasa de mîini ridicate se înalță și steagul Braziliei, în semn de res­pect pentru bassistul trupei, Jorge Augusto Coan. Imnul Bu­covinei răsună astfel din plămînii fiecărui om prezent în pub. Deși mulți nu se cunosc între ei, se îm­bră­ți­șează cîntînd și legănînd împreună sticle de bere în mî­nă „Cîn­tă cucul bată-l vina,/ De răsună-n Bucovina”.

Ca un cerc ce se închide perfect, prima piesă in­vo­ca­tă în deschiderea concertului aduce și finalul. „Vîntul înghețat”, deși își păstrează intensitatea, este domolit de căldura din pub, suflînd în atmosferă praf de somn. Doar aerul rece de afară te izbește provocînd ecoul con­cer­tu­lui să-ți țină ritmul conectat la ceea ce a trecut.

de Cristina STAMATE