Filantropie pe banii statului

Punctul pe VIP Niciun comentariu la Filantropie pe banii statului 3

Cunoscut pentru relațiile tumultoase și de scurtă durată cu Maria Ma­rinescu și Ileana Lazariuc, pentru scandalul „Cocaina pentru VIP-uri”, Ion Ion Țiriac a reușit să mai adauge încă o referință de acest gen în CV-ul său.

Iar fapta i-a fost pe măsura po­ziției sale. Considerînd că statul l-a „a­chitat” pe nedrept, în urmă cu doi ani, pentru implicarea în scandalul cu droguri din 2004, tînărul mi­liardar s-a gîndit să-l dea și el în judecată. Așa că pentru cele nouă ore în care a fost reținut, dar și pentru cele cinci luni în care nu a avut voie să părăsească țara, Țiriac Junior a cerut despăgubiri ma­teriale și morale în valoare de peste un milion de euro si aproximativ 130 de mii de lei. Că doar din această cauză a ratat importante întîlniri de afaceri internaționale. Dar mai presus de toa­te, invocă faptul că nu și-a putut vedea nici măcar propria mamă.

„Cererea de chemare în judecată a Statului Român pe care am depus-o recent la Tribunalul Bucuresti este reac­ția firească și pe deplin justificată a o­ri­cărui cetățean român căruia i s-au în­călcat drepturile fundamentale, pre­văzute de Constituție și de convențiile internaționale la care Ro­mânia este parte”, își explică acțiunea tînărul Ți­riac într-un comunicat de presă pentru agenția Mediafax.

Ba mai mult, spune și ce va face cu banii primiți. Va înființa o fundație care să susțină cauzele persoanelor cărora le-au fost încălcate drepturile constituționale, cum i s-a întîmplat și lui.

Așa că scopul scuză mij­loa­cele, a­tît timp cît Țiriac Junior nu dorește decît “să tragă un semnal de alarmă privind neajunsurile Ministerului Pu­blic din Ro­mânia”.

Cu toate acestea, ca orice bun ce­tățean care a avut de-a face cu legea din țara noastră, fiul fostului jucător de tenis și-a exprimat încrederea în jus­tiția română și în capacitatea acesteia „de a restabili adevărul”. Pînă la urmă nu a avut de suferit numai ima­ginea lui de simplu cetățean, ci mai ales, cea de om de afaceri corect și res­pectat, implicat în mediul de afa­ceri autoh­ton și internațional.

După demersul său, ar fi justificat să vedem pe cartea de vizită și men­țiunea : „Garantez că am intenții fi­lantropice”. Cu condiția să nu-i facă prea mare concurență lui Dan Dia­co­nescu.

Georgel COSTIȚĂ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top