Horoscop 7 – 13 octombrie 2013

Astrele dixit Niciun comentariu la Horoscop 7 – 13 octombrie 2013 2

Berbec
Zodia Berbec Părinții te tot bat la cap de cîteva luni să te însori, dar tu nu le zici nimic. Ți-au pregătit pirostiile, au angajat preot, ți-au apretat costumul . Ba chiar au angajat și formația de țigani lăutari de la colțul străzii. Însă tu ai o nelămurire: cu atîtea colege în an cum ai putea alege doar una?

Taur
Zodia Taur Nu mai suporți frigul deși ai scos deja de la naftalină bocancii și hainele de iarnă. Deși toți se plîng de încălzirea globală tu o aștepți cu brațele deschise. Ți-au mai rămas suficienți bani și cremă de soare din vacanță. Încă o lună la Costinești nu ți-ar pica rău.

Gemeni
Zodia Gemeni Nici nu a început bine anul și un profesor te-a și supărat, așa că i-ai pus gînd rău. De cîteva zile îl tot urmărești prin Universitate însă nu-l prinzi niciodată singur pe scări sau cînd așteaptă la trecerea de pietoni. Un mici brînci ți-ar rezolva sigur toate problemele.

Rac
Zodia Rac Vrei să faci rost de bani, iar prietenii te-au sfătuit să donezi sînge. Cum nu poți renunța la bere, la sticla de vin sau la răchia de cazan de la bunicul cauți disperat o soluție. Nici o problemă, cîteva gume de mestecat, un cățel de usturoi sau o ceapă și mirosul dispare.

Leu
Zodia Leu Ți-ai cumpărat deja schiuri, bocanci și mănuși și nu mai ai răbdare să le ții în garaj. Vrei să vină zapada ca să poți da o tură pe Copou. În felul ăsta nici nu mai depinzi de mijloacele de transport în comun și poate mai și agăți ceva. Trebuie doar să mai înveți cum să schiezi.

Fecioară
Zodia Fecioară După ce au lenevit și huzurit o vară întreagă, colegii tăi se apucă, în sfîrșit, de dat cu var. Nu au făcut însă nici de această dată mari eforturi. Ți-au cumpărat însă ție deja salopetă, trafalet și au făcut și un coif frumos din hîrtie. La cît sînt ei de harnici, mai bine te-ai apuca singur de treabă.

Balanță
Zodia Balanță Îți tot cauți de muncă din anul I de facultate dar pînă acum nici un job nu te-a mulțumit. După ce ai căutat toată vara idei de afaceri pe Internet ai găsit soluția ideală. Anul acesta toți banii de acasă îi investești în bilete la loto, ruletă, alba-neagra și pariuri sportive.

Scorpion
Zodia Scorpion Cutremurul de duminică ți-a stricat de tot programul de somn și nici la facultate nu crezi că o să mai ajungi din cauza lui. De acum dormi doar ziua, sub masă și păzit de colegii de cameră. Știai tu că nu ai cumpărat degeaba o trusă de prim ajutor și rezerve de hrană pentru o lună.

Săgetător
Zodia Săgetător În vacanță ai huzurit. Mama te-a ținut toată vara cu mîncare gătită și tot felul de prăjituri și bunătăți. Cum ai venit la facultate însă, firigiderul tău este mai mereu gol, iar pachetul îl termi de îndată ce îl primești. Nu-i nimic, poți spune colegilor că ții cură de slăbire.

Capricorn
Zodia Capricorn Toată vacanța te-ai plimbat prin țară însă cum ai început facultatea suspini zilnic după bucatele mamei. Bine că ai fost prevăzător și ți-ai asigurat totuși o masă sănătoasă zilnică. Abonamentul pe care ți l-ai făcut la Șaormeria din colț acoperă micul dejun, prînzul și cina.

Vărsător
Zodia Vărsător Ai găsit scuza perfectă să nu mai mergi la facultate, mai ales că frigul îți strică de tot tenul. Noii pantofi pe care i-ai cupărat din mall nu se potrivesc cu nici una din cele zece poșete pe care le-ai adus cu tine la Iași, iar bluza cu care i-ai asorta nu-ți scoate deloc ochii în evidență.

Pești
Zodia Pești Cum nu ești de acord cu eutanasierea cîinilor te-ai hotărît să salvezi patrupedele de la ghena de gunoi, așa că ți le-ai făcut prietene pe toate bătrînele de la bloc. Acum ascundeți împreună potăile atunci cînd vin hingherii în cartier.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top