Horoscop 29 octombrie – 4 noiembrie 2012

Astrele dixit Niciun comentariu la Horoscop 29 octombrie – 4 noiembrie 2012 2

Berbec
Zodia Berbec Te enervează gropile din Iași. De fiecare dată cînd ieși afară pierzi un pantof sau un deget de la picior.

Taur
Zodia Taur Te-ai săturat de lucrările din Fundație, dar te bucuri că, în caz că nu prinzi cămin la anu’, pasajul va fi un loc bun și călduros de dormit.

Gemeni
Zodia Gemeni Vrei să pleci cu Erasmus, dar nu știi nici o limbă străină. Nu-i nimic, încearcă un semestru la Bălți sau Chișinău.

Rac
Zodia Rac Te-ai îmbătat azi noapte și ai căzut de la geam. Noroc că stai la etajul al doilea și mereu e un boschetar pe sub fereastra ta.

Leu
Zodia Leu Nu prea îți suporți colegii de an, așa că ai început să le sugerezi cît mai subtil să plece toți cu burse Erasmus.

Fecioară
Zodia Fecioară Vrei să stai degeaba, dar colegii nu te lasă. Îți fac lucruri îngrozitoare, cum ar fi să te trezească și să te trimită la școală.

Balanță
Zodia Balanță Nu stai prea bine cu mîncarea, dar ai auzit că e multă varză expusă prin Grădina Botanică. Nu te omori după salate, da’ merg la foame.

Scorpion
Zodia Scorpion Duminica trecută s-a schimbat ora. Nu contează că s-a dat înapoi și nu înainte, tot e motiv destul de bun să lipsești de la primul curs.

Săgetător
Zodia Săgetător De fiecare dată cînd pleci din cameră, îți dispare un borcan de zacuscă. Știm că-ți plac colegii de cămin, dar pune lacăt la dulap.

Capricorn
Zodia Capricorn Tot îți fură colegii de cameră parfumurile. Vezi că sînt niște fiole cu miros de ouă stricate la magazinul de glume.

Vărsător
Zodia Vărsător Colega care stă în spate se tot joacă în părul tău. De fapt se antrenează pentru examen, înfige fițuici. Tunde-te.

Pești
Zodia Pești Te-ai gîndit ca de Halloween să te costumezi în parașută, așa că ai împrumutat niște haine de la colega de cameră.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top