Horoscop 24 – 30 noiembrie 2014

Astrele dixit Niciun comentariu la Horoscop 24 – 30 noiembrie 2014 2

Berbec
Zodia BerbecDupă luni întregi în care ai făcut foame apuci în sfărșit să-ți cumperi laptop nou. De data asta ți-ai propus să ai grijă să nu-l mai infectezi cu viruși, așa că te ții departe de stick-urile străine. Totuși ai grijă că degeaba navighezi pe net cu modul de incognito.

Taur
Zodia TaurSăptămîna asta toată lumea te întreabă dacă ai simțit cutremurul. Confuz, îți amintești că la ora respectivă, sîmbătă seara chiar ai simțit un cutremur în momentul în care berea
s-a terminat și ți-ai dat seama că ai rămas fără niciun ban de mîncare.

Gemeni
Zodia GemeniDe mult încerci să iei note cît mai mari și să obții cît mai multe puncte la facultate ca să mergi cu Erasmus, însă de fiecare dată se nimerește un coleg care să ți-o ia înainte. Așa că decizi să te reorientezi și să-ți dai întîlnire cu un arab de la UMF. Nu-i Paris, însă tot apuci să mănînci o șaorma.

Rac
Zodia RacEști răcit iar săptămîna asta îți consumi economiile pe sirop de tuse. Din păcate nu te vindeci și nu înțelegi de ce siropul se terminî atît de rapid. Constați apoi că colegii de cameră sînt mai fericiți decît de obicei și te tot întreabă cum stai cu sănătatea.

Leu
Zodia LeuSăptămîna trecută ți-ai gestionat foarte prost timpul. Îți dai seama că trebuie să pui niște limite între muncă, facultate și distracție. Așa că de săptămîna viitoare te angajezi ca barman în Tavernă, iar la facultate dai doar cînd te mai trezești din beție.

Fecioară
Zodia FecioarăAi găsit motivul pentru care nu iei note bune la fa­cultate. A­du­nate, numerele din 2014 fac șapte, care e nu­mă­rul piticilor din „Alba ca ză­pa­da”, poveste pe care ai urît-o în clasa a doua, cînd ai aflat că Moș Crăciun nu există și că ai memorat numele renilor degeaba

Balanță
Zodia BalanțăNici cu cele trei alarme de la telefon nu reușești să te trezești lunea să ajungi la primul curs. Așa că decizi să schimbi strategia. Data viitoare îți leși telefonul lîngă perna colegului din Vaslui, la care știi că dacă nu te scoli în cinci secunde, iPhone-ul ajunge țăndări.

 

Scorpion
Zodia ScorpionDe fiecare dată cînd te întorci seara de la băut, te latră cîinii de lîngă cămin. Ca să le intrii în grație dai comandă la ai tăi să-ți împacheteze mai multe chifteluțe și pulpe. Totuși ai grijă cît de apropiat devii cu patrupedele căci o să ajugă să te aștepte în fiecare zi la ușă.

Săgetător
Zodia SăgetătorȚi-e lene să-ți pui creierul la contribuție și nu mai apuco să-ți dai seama dacă e săptîmîna pară sau impară. Colegii de cameră ți-au explicat de cîteva ori, însă nu te-au convins. Ca să nu te încurci, nu te mai duci deloc la cursurile care se fac doar o dată la două săptămîni.

Capricorn
Zodia CapricornÎți dai seama că în ultima vreme toate temele și prezentările
le-ai făcut în Word, respectiv Power Point. Chiar dacă înainte le urai, acum ai ajuns să le înveți fiecare comandă de pe rost. Iar ca bonus, citești undeva că recent, secretarele sînt foarte apreciate.

Vărsător
Zodia VărsătorÎn ultima vreme te enerveză toți prietenii de pe Facebook. Ai tot încercat să mai ștergi din ei, însă e în zadar. De fiecare dată se găsește cineva care să posteze o chestie cretină. În semn de revoltă te muți pe Twitter unde totul merge bine pînă ce îți uiți parola la cont.

Pești
Zodia PeștiAbia aștepți să vină iarna și să fie zăpadă peste tot. Ca să te pregăteți, ți-ai adus de acasă cojocul, mănușile și pălinca de pere Ai grijă totuși cînd te dai cu sania, căci pe Copou nimeni nu respectă pista de biciclete și riști să te întorci acasă cu vînătăi.

 

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top