Horoscop 18 martie

Astrele dixit Niciun comentariu la Horoscop 18 martie 50
Horoscop

Berbec
Zodia Berbec

Ai avut avut atît de multă treabă în ultima perioadă că ai uitat să duci gunoiul. Pînă și rufele la spălat nu le-ai băgat, iar acum te îmbraci cu haine de împrumut. Ar trebui să îți faci timp pentru curățenie, asta dacă nu vrei să aduni toți gîndacii din cămin.

Taur
Zodia Taur

Vrei să emigrezi, la fel ca toată lumea din jurul tău. Vrei însă să termini facultatea, chiar dacă acolo unde vei pleca vei ajunge să strîngi căpșuni sau să scoți cartofi. Poate peste vreo 20 de ani România va avea un Guvern normal și te vei putea întoarce în țară.

Gemeni
Zodia Gemeni

Vrei să ai o vacanță de cîteva luni, măcar vreo șase sau șapte, perioadă în care să ajungi la zi cu toate serialele și să reușești să citești toate cărțile care ți-au fost recomandate. Avînd în vedere facultatea la care ești, ai putea să faci asta și acum. La cursuri oricum nu prea mergi.

Rac
Zodia Rac

Vrei să mergi la pescuit și să nu mai fii răcit. Și îți mai dorești să termini cu vizitele la dentist și să nu mai fii încărcat la job cu tot felul de treburi pe care trebuiau să le facă ceilalți colegi. Toate acestea nu sînt însă decît vise, așa că va trebui să mai înduri cîteva luni.

Leu
Zodia Leu

Îți faci griji că nu vei reuși să îți termini lucrarea de licență la timp. Nu dispera. Tu măcar ți-ai făcut folderul intitulat „Licență” și ai mai și scris vreo cîteva pagini. Oficial, ești cel mai tocilar student de la tine din an.

Fecioară
Zodia Fecioară

Tot încerci să ieși la o întîlnire de vreo două luni, dar mereu recuperezi programul de somn. Tot programul de somn este de vină că nu reușești să îți termini mai multe proiecte la facultate. Poate ar trebui să dormi doar 10 ore pe zi, nu 14 cum faci acum.

Balanță
Zodia Balanță

Dulciurile sînt marea ta slăbiciune. Ai ajuns să ronțăi și în timpul orelor de curs, în tramvai, autobuz sau în timp ce te plimbi. Pînă și prin somn ai fost surprins că mai mesteci, deci putem concluziona faptul că visezi la mîncare. Aparent nici nu reții apă, nici nu ai probleme hormonale care să explice cele cîteva zeci de kilograme în plus.

Scorpion
Zodia Scorpion

Ai nevoie de o minune! Nu știi exact ce anume, dar vrei o schimbare, și de preferat ar fi să fie una în bine. Fie o mărire de salariu, fie un concediu neașteptat sau vreun cadou surpriză. Ai fi mulțumită și de o icoană care să lăcrimeze la tine în sufragerie.

Săgetător
Zodia Săgetător

Începi o cură de slăbire strictă. În fiecare zi mănînci doar urzici și salată de varză. Mai trișezi uneori și mai mănînci cîte o felie de pîine cu pateu de post, dar nimic mai mult. Asta pentru că iar ai rămas fără bani, așa că ții și post și încerci și să dai jos cîteva kilograme.

Capricorn
Zodia Capricorn

Îți dorești să ai mai mult timp pentru tine, să poți să dormi cît îți dorești, să citești cărțile pe care le-ai cumpărat deja și să îți gătești tot felul de bunătăți. Unde mai pui că s-a adunat și destul de mult stres și vrei să uiți de toate problemele care ți-au fost puse în cîrcă.

Vărsător
Zodia Vărsător

Vrei să călătorești în toate cele patru zări, să dormi în hoteluri de patru și cinci stele, dar și în cort, în vîrf de munte. Vrei să experimentezi tot ce se poate, însă banii din cont îți permit cel mult un drum cu tramvaiul, la piață. Poți dormi acolo, mai ales că nu ai bani de bilet înapoi spre casă.

Pești
Zodia Pești

Vrei să cheltuiești bani pe tot felul de lucruri pentru casă, fie că ai nevoie, fie că nu. Important e să le ai acolo, pentru că nu se știe cînd vei vrea să faci cîte ceva. Ai pus deja ochii pe un aparat de tăiat ananas. Nu ai cumpărat în viața ta ananas, dar nu se știe niciodată cînd vei face asta.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top