Regele a murit, trăiască nebunii

De fiecare dată cînd aud ex­presia „unificarea dreptei”, îmi vi­ne să rîd. Un rîs în scîrbă, bine­înțeles, că nu-i nici un motiv de bu­curie. Se apropie 2014, an e­lec­toral, și cioturile care-și spun partide de dreapta nu prea dau sem­ne serioase că ar fi dispuse să co­laboreze spre o victorie comună – cel mai probabil din orgolii și pen­tru că fiecare are propriile reven­dicări -, pentru a da jos mașinăria USL (care se mănîncă oricum din interior, dar nu destul de repede, fiind ținută oarecum la un loc de ciolanul la care ajung mai ușor împreună).

Sîntem o țară ai cărei oameni au fost blestemați să fie mereu ne­voiți să aleagă răul cel mai mic, și nici măcar atunci nu iau deciziile corecte. Însă situația de anul vii­tor, cel puțin cum se vede de-a­cum, pare mai sumbră decît ce-am văzut în ultimii cîțiva ani. Numai gîndul de a-l avea pe plagiatorul Ponta președinte sau pe Crin Anto­nescu, pe care nici un om cu min­tea la cap nu-l poate lua în serios, îi face pe cei din Uniunea Euro­peană să rîdă și cu fundul de noi. Și cine-i de vină pentru situația as­ta? Dreapta, desigur, că se complace în vizuinele lipsite de curaj și inițiativă în care parcă s-au cui­bărit cele cîteva formațiuni; dar și poporul, care deși e veșnic nemul­țumit, parcă e incapabil să ia o decizie cît de cît rațională.

Asta e, sîntem mai manipu­la­bili ca o turmă de oi, nu votăm și nu acționăm în general cu capul nostru, ci cu cel al lui Badea sau Gâdea sau Banciu. Peste tot în lu­me se votează mai mult „la sen­timent” și mai puțin rațional, însă la noi lipsește cu desăvîrșire rațio­nalul. Au ieșit supărații în ia­nua­rie 2012 în stradă „să dea jos dic­ta­torul”, deși era cît se poate de lim­pede că va urma o alianță PSD – PNL și mai distructivă. Nu spun că nu trebuia dat jos, n-am fost ni­ciodată fan Băsescu, dar demo­cra­ția și al ei sistem electoral trebuie privit ca un joc de șah – trebuie gîndit în perspectivă, cu cauză și efect -, lucru de care votanții ro­mâni n-au fost niciodată în stare. Ei dau jos pion după pion, se bat singuri pe spate că „am făcut ceva” în timp ce regele stă la masă cu regina vecină, și cînd se duce totul de rîpă găsesc oricum pe cine să dea vina, oricine numai ei nu.

Lipsa asta de raționament se ob­servă foarte limpede și în plan local. Ieșenii, mereu nemulțumiți, fac ce fac și tot pe Nichita îl aleg. Nu m-ar mira să mai cîștige o dată fotoliul, în 2016. Se spune că fieca­re popor își merită conducătorii, iar românii, pentru lipsa totală de discernămînt de care dau dovadă iar și iar, pentru cum își aruncă vo­turile într-o găleată sau șapcă co­lorată, merită să mănînce doar sha­worma în care lipia e pro­gra­mul TV și carnea – pliantele de la alegeri.