Oficial în joc

Șah-mat Niciun comentariu la Oficial în joc 16

După ce a tot încercat mocirla politică cu piciorul, Dacian Cioloș a anunțat într-un final noul partid, Mișcarea România Împreună (MRÎ). „După un an de zile am decis că e nevoie de mai mult decît de o mișcare civică, ci și de o asumare politică”, a spus acesta, subliniind faptul că ne aflăm într-o criză a valorilor și că românii nu mai au încredere în cei care-i conduc. Are dreptate, desigur, este unul dintre motivele pentru care la fiecare alegeri, și mai ales la parlamentarele din 2016, am avut o prezență atît de scăzută la vot, rezultînd în victoria PSD-ului, care are un electorat docil și neschimbător.

Vlad Voiculescu, membru fondator al formațiunii lui Cioloș și fost ministru al Sănătății în guvernul tehnocrat condus de acesta, a vorbit și el, spunînd că principalul obiectiv al noului partid este să-i încurajeze pe români să nu plece din țară, că „putem construi împreună”. De asemenea corect, România este țara din care fug cei mai mulți oameni, după Siria, în condițiile în care noi nu sîntem distruși de nici un război, doar de incompetență administrativă și corupție.

Le va fi foarte greu însă să convingă electoratul nepesedist, blazat și reticent. Mesajul idioților utili care au promovat ani la rînd idei precum „toate partidele, aceeași mizerie” și „mă piș pe el de vot” chiar a ajuns să fie luat în serios de mulți, ducînd la o simplificare irațională a spațiului politic românesc și la o resemnare în a mai participa la vot și în general în ce privește implicarea civică.

Au apărut și primele critici, legate de exemplu de numele partidului, că ar fi nememorabil și cu un acronim greu de pronunțat, iar logo-ul neatractiv. Alții i-au reproșat lui Cioloș că nu și-ar fi asumat o poziție clară, stînga sau dreapta. Lăsînd la o parte detaliile astea, care contează într-o măsură mai mică sau mai mare pentru unii, important este ca noua formațiune să ofere o alternativă nu doar credibilă, dar și dispusă să lupte pe termen lung cu actualul colos politic care a pus stăpînire pe România și care încearcă să submineze instituțiile statului. Important este de asemenea să găsească căi de a colabora cu USR și ca ambele formațiuni să înțeleagă că deja se bat pe un electorat restrîns, miza adevărată fiind la nehotărîți, la blazați și la resemnați. Esențial este de exemplu să lucreze împreună la următoarele alegeri locale, avînd în vedere că e greu să cîștigi în fața candidaților partidelor mari, acestea desfășurîndu-se într-un singur tur. Încă o Firea la Primăria Municipiului București ar fi dezastruoasă pentru orașul ăla deja sufocat.

Greu va fi și să-i convingă pe oameni să rămînă aici. Pînă la următoarele parlamentare, în 2020, România merge la vale fără frîne, și va fi nevoie de măcar trei guvernări curate să fie reparat ce se pune acum pe butuci, iar mulți români pur și simplu nu mai au atîta răbdare și atîta timp, să-și sacrifice timpul și energia încă cel puțin zece ani aici, că poate vom ajunge țară normală la un moment dat. nâ

Autor:

Ioan STOLERU

Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top