Literele nu au Dreptul

Studentii s-au nascut inegali. Multi stau in camine, in camere cu sase paturi si baie pe hol, unde nu curge apa calda decit patru ore pe zi, unii in camine de lux care fac concurenta hotelurilor din oras, iar altii stau la casa lor, cu bunici care le pregatesc mincare calda in fiecare zi. Unii vin la facultate cu masina personala 4×4, majoritatea se inghesuie in mijloace de transport in comun in care a respira devine un privilegiu, iar altii merg pe jos nu pentru placerea peisajului, ci de nevoie. Asezati in banci devin toti la fel, doar vioiciunea din ochi, pertinenta din glas sau miscarea din condei ar trebui sa ii diferentieze. Dar bancile in care se asaza nu seamana intre ele si par a apartine unor epoci diferite, trasind clar si apasat granita dintre privilegiati si neprivilegiati.

Zilele trecute, o studenta la Drept, din anul a II-lea m-a intrebat unde este Corpul E. Avea pentru prima data in viata ei de student un seminar acolo. Dupa scurt timp m-a sunat revoltata si mi-a spus ca ea a refuzat sa faca ora in cladirea respectiva, a preferat sa plece. Sala E307 nu semana nicidecum cu Amfiteatrul „Paul Demestrescu” cu doua etaje, instalatii de aer conditionat si spatiu pentru proiectii. Bancile nu aveau stabilitate, erau rupte si scrijelite si agatau ciorapii fini, cu model. Tocurile pantofilor se infundau in coji de banane, imbatrinite de cel putin o saptamina si servetele folosite, amestecate cu cocoloase de praf inecacios, gros. Plus ca nu a gasit nici un cuier in care sa isi aseze haina cea noua de piele. M-a intrebat ironic, superior, cum pot eu sa fac ore acolo, cum pot accepta un asemenea tratament, o asemenea umilinta? Ei nu au decit sali de seminar cu scaune tapitate si banci lucioase, unde miroase a lemn nou si a parfum de viorele. Dar, a mai spus ea, fiecare e pregatit pentru felul de viata pe care o va avea dupa aceea.

Da, are dreptate, ca „oameni mari”, studentii de acum nu vor fi niciodata egali. Totusi, in incapatinarea si naivitatea mea cred ca studentia ar trebuie sa evidentieze altfel de diferente. Nu mi-am folosit dreptul la replica. N-am intrebat-o la ce o ajuta amfiteatrul pe doua nivele si masina primita de la tata, cit timp de doi ani e studenta la „cu taxa”. In fond, bursa de merit, nu e decit o amagire care dureaza trei ani.

Laura PAULET