Copiii care sterg praful istoriei

Sa strige cit or vrea tinerii din Republica Moldova! Sa arunce cu oua crude, sa sparga geamuri, sa cada pe jos, sa se scoale si sa se dezmeticeasca. Cei care ii mai aud, jurnalistii de la publicatiile internationale, sint invitati “politicos”, tot mai des, prin celulele comuniste ale militiei lui Voronin. Grija presedintelui Republicii Moldova, in apropierea Pastelui nu consta, se pare, in numarul de oua pe care le va incondeia, ci in cite guri va inchide sau cite ziare romanesti vor disparea de la chioscuri. Le-a dat politistilor libertatea de a actiona cum vor. Pentru acestia a devenit perfect legitim sa rapeasca minori de pe strada in mijlocul zilei, sa ii urce in dube si sa ii agreseze la sectiile de politie. Parintii tac, batrinii nu stiu nimic, Internetul nu mai ajuta.

Reactia pe care au avut-o elevii si studentii zilele trecute la Chisinau dezminte orice acuzatie legata de impotenta intelectuala a acestora sau de perceptia lor fata de guvernarea actuala. Au demonstrat ca gindesc, inteleg. Mai mult decit atit, recunosc ca, in afara de parintii ce le umplu buzunarele de prin Italia sau Spania, au frati si peste Prut. Si-au desenat tricolori pe obraji raniti si si-au strigat durerea in toate zarile. Fara nici un ecou. Majoritatea dintre ei au votat pentru prima sau a doua oara in viata.  Atunci cind nu au avut acest drept, au tacut milc, au inghitit in sec si i-au lasat pe cei mari sa ia decizia. Cind au ales, voturile lor au mers direct la gunoi, acolo unde ii trimit de atita amar de vreme pe comunisti. “Jos comunistii” sau “Refuz, rezist, sint anticomunist” sint lozinci repetate si in somn. Le auzi din toate partile. Primesti mesaje pe Messenger, pe telefon, iesi pe inserate la plimbare si tot asta iti rasuna in urechi.

Numai tatuca Voronin si cu tanti Greaceanii nu sint interesati de praful de pe istorie. De fapt, le convine sa se depuna cit mai mult, astfel incit generatiile noi sa nu isi mai aminteasca de unde provin. “Revolutia minoritarilor” sa ramina in cicatricile celor brutalizati, unicul insemn al rabufnirii unei generatiei, iar sirma ghimpata de peste Prut sa nu se rupa niciodata.

O parte din acesti tineri, cunoscuti, prieteni sau oameni pe care nu i-am vazut vreodata, dar care nu doresc ca trairile lor sa ramina nemarturisite, ne-au scris si ne-au spus raspicat de ce au iesit in strada. Si-au exprimat dezamagirea si ne-au rugat sa nu fim indiferenti. Refuza sa se gindeasca la un viitor similar cu cel al parintilor fugari. Pur si simplu, vor acasa.

Unii dintre ei nu si-au semnat textele, pentru ca le este frica.

Lina VDOVII