Același circ, muiat în Ouzo

Liviu Dragnea aterizează pe ae­roportul grecesc. Va urma o zi ma­re, știe asta. A fost un zbor lung, centura l-a strîns puțin și îl ustură, premonitiv, încheieturile, de parcă ar purta Rolex-uri de metal la am­be­le mâini. Dar cînd coboară din avion îl învăluie o senzație dublă de ușurare. Pe de o parte, nu-l mai strînge centura. Pe de alta, pe aer­o­port îl așteaptă un car de la Ro­mâ­nia TV. Cine spune că nicăieri nu-i ca acasă? Se uită cu drag la băieții din fața lui. Au ajuns ca poza aia pe care o ții cu familia în portofel și la care, uitîndu-te, îți aduci amin­te de casă. Fiindcă așa îl apucă pe Liviu Dragnea nostalgia. Cînd ve­de reporteri sau cînd vede pro­cu­rori. Încet-încet, ai crede că a ajuns să petreacă mai mult în studio­u­ri­le de emisie, cu un microfon sub nas, sau în sălile de interogare, cu un mi­crofon sub nas, decît acasă. Ori­cum, cu siguranța mai mult decît la Parlament.

Reporterul care-l aștepta pe vicepremierul României poartă un pulover portocaliu. O fi vreo for­mă de protest împotriva politicii edi­­toriale. Dar portocaliu din ăla gro­so­lan, de parcă a cojit, de plic­ti­sea­lă, cîteva sute de portocale și s-a aco­perit cu ele. „De obicei politicienii nu dau pronosticuri, dar eu am să dau”, îi spune Liviu Drag­nea atât de relaxat, de parc-ar fi în fața unei urne de vot din Teleo­r­man. Avalanșa întrebărilor conti­nu­ă. Ce­va despre Pițurcă, cine crede că o să dea gol („un român, sau doi, sau unul de două ori”), ce părere are că e Lobonț în poartă. Curios cum of­said-ul, singurul element din fot­bal pe care l-ar putea stăpîni prim-vicepreședintele, e evitat. Probabil așteptau intervențiile de la pauză.

Dar sarabanda nu s-a terminat. Prin studioul improvizat în Gre­cia, înaintea „me­ciu­lui secolului”, n-au trecut spe­cia­liști în tactică, formule de atac, analiză a jocului sau psihologie de grup. Nici mă­car bine cunoscători ai conducerii statului, ai sistemului administrativ sau cel al afacerilor externe. Poa­te doar fini cunoscători ai po­se­siei prelungite și a jocului de tiki-taka cu Roșia Montană. Pen­tru că în Grecia, au intrat, cu tricolorul pe retinele a cinci milioane de ro­mâni, printre alții, Titus Cor­lă­țea­nu, Valeriu Zgonea sau Vic­tor-Vio­rel Ponta. Dacă vă uitați pe RTV îi știți, sînt pe sticla de-acolo în per­ma­nență. Îi vede bunica pe ei mai des decît mă aude pe mine la telefon.

Conducerea statului a reușit, pentru o seară, un lucru pe care eu îl consideram imposibil. Au reușit să ne murdărească fotbalul. Fot­ba­lul acesta scăldat în mizerie, în trans­feruri trucate, în blaturi cu casele de pariuri, în orgolii deșarte. Fot­ba­lul acesta în care orice maimuță cu bani ajunge să-și facă publicitate distrugînd cluburi cu tradiție și mii de suporteri. Au reușit să ne ia și singurul sport pe care l-am iubit necondiționat. De aici înainte, orice e posibil fiindcă ridicolul n-are limite. Și Liviu știe asta.