Ziua în care anul s-a născut și-a murit

Pastila de după Niciun comentariu despre Ziua în care anul s-a născut și-a murit 5

Stă cu picioarele cocoțate pe bra­țul canapelei, cu o mînă prop­ti­tă sub bărbie și cu alta întinsă pe calen­dar. Din mijlocul celor șase luni de sus se uită la el Sfînta Paras­cheva. Du­pă fiecare lună își no­tea­ză în car­nețel numărul zilelor și, du­pă fie­care două, le adună pe toa­te. Cînd a ajuns acasă după-amia­ză și-a vrut să-și scrie, a dat de întrebarea cu pricina și l-a întrebat pe taică-său cîte zile are un an. Omul a dat să-i zică, dar a părut că, la un moment dat, o sclipire diabolică i-a apărut în ochi și-atunci i-a zis: „Ia nu­mă­ră-le tu, c-așa n-ai să le mai uiți ni­cio­dată”. S-a încruntat, s-a mai rugat de el fugărindu-l prin ogra­dă, dar nu l-a înduplecat. Acum stă deja de mai bine de o oră – nu c-ar ști să ci­teas­că ceasul încă, da’ știe că acul mare a tre­cut de la cinci la șase și că nici mă­­car afară nu mai bate soarele așa-nfocat – și pierde numărul. Ba îl stri­gă maică-sa, ba mai dă să prin­dă cîte-o gîză care-i bîzîie pe lîngă ure­­chi – n-are niciun astîmpăr. A gă­sit el, într-un sfîrșit, metoda asta, să le-adune două cîte două și-apoi să so­­co­tească totalul. După ce-a ajuns la primul re­zul­tat, a mai socotit o da­tă, de-acum încrezător în puterile proprii și, cînd a văzut că-i tot ace­la nu­mă­rul, a dat fuga afară și-a stri­gat, s-au­dă pînă și tanti Leana, ve­ci­na, care era în gră­di­nă – 365!

Taică-său a dat din cap afirmativ, a rîs și i-a zis să se ducă să trea­că re­pede în caiet și să-i spună la școa­­lă mîine, domnului învățător, c-a stat și le-a numărat și că n-are cum să se înșele. Și-așa a făcut. S-a dus, a ri­di­cat mîna primul, a fluturat-o în aer cu patos și, după ce l-a numit, a zis: „365, le-am numărat io singur, e im­­posibil să mă fi-nșe­lat”. În­vă­ță­­to­rul purta un costum gri, avea o că­­ma­șă care, aco­pe­rin­du-i burta ma­­re, pă­rea că stă să crape și, du­pă ce l-a as­cul­tat, s-a uitat cîș la el și i-a zis că n-are cum, să le mai nu­me­re o da­­tă, c-o să-i în­vețe el, de fapt, as­tăzi la școală cîte sînt. N-a știut de ce, că era prin­tre cei mai curajoși băieți din cla­să, dar a simțit cum lacrimile fier­­binți stau să-i curgă din ochi, așa c-a fu­git din cla­să, a căutat drumul spre ușa prin­cipală și-a luat-o la să­­nă­toa­sa la va­le, pe uliță, pîn-a ajuns aca­să. S-a dus la taică-său, s-a arun­­cat la el în brațe și-a început să plîn­gă. S-au îm­pru­mu­­tat de bani și, în săp­tămîna care a urmat, l-au mutat la școală-n oraș.

Articole similare:

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top