Zile cu clipe repezite

E dimineață. Ceasul sună timp de cîteva minute, la fel de zgomotos ca întotdeauna. Apeși nervos pe bu­tonul de stop și te îmbraci cu halatul cel mare și pu­fos pe care ți l-a dăruit mama de Crăciun, asta în timp ce alergi cu ibricul spre bucătărie să pui cafeaua la foc. Arunci pe fugă în el două căni de apă, trei lingurițe de cafea și una de zahăr. Faci asta în timp ce îți scrii lista de cum­pă­ră­turi pe care urmează să le faci di­sea­ră, cînd o să te întorci casă.

După ce ai lăsat cafeaua să fiarbă îți faci cu a­ce­eași rapiditate pachetul pentru muncă și îți cauți o al­tă că­mașă, pentru că cea albă are o pată mare pe gu­ler. Pui fierul de călcat în priză și faci rugăciuni fierbinți să ai timp pentru a o călca, dar mai puternice decît ru­gile tale sînt sunetele scoase de cafeaua proaspăt clo­cotindă ce stă să acopere tot aragazul. În goana din dor­mitor în bucătărie îți amintești că este ziua de naștere a tatălui tău și apuci în treacăt mobilul în speranța că undeva între prima gură de cafea și aranjatul părului pentru muncă o să ai timp să-l suni și să îi amintești că-ți este drag.

Reușești să ajungi într-un tîrziu la birou, dar asta nu înainte de a trece pe la patiseria ta favorită de unde îți cumperi brioșele cu vișine care-ți plac atît de mult. Printre dosare, contracte, telefoane și întîlniri mai furi în grabă o cafea și un zîmbet de pe fața par­tenerului tău cu un mesaj drăguț și o eventuală invi­tație la cină, asta dacă nu va trebui să rămîi iar pînă mai tîrziu în sediu. Ajungi acasă răvășit, urmărești progra­mul de știri, te pui în pat și adormi pe piept cu „În­vi­erea” lui Tolstoi.

E iar dimineață, ceasul sună la fel de puternic și tu fugi iarăși spre bucătărie cu gîndul la ale tale griji. În mașina asta zgomotoasă a timpului, nu apuci să mai conștientizezi dacă ești om și simți sau te-ai convertit în­tr-o moleculă agitată în nebuloasa numită societate. Ai sta să meditezi la asta, dar n-ai mai avea timp să treci pe la curățătorie și să-ți scoți hainele proaspăt spălate de ca­re ai atît de mare nevoie mîine, cînd pleci pentru o săp­tămînă la conferința extrem de importantă la care te-a trimis șeful tău.

de Andreea ANTON