Vot cu defect public

Alegerile șefului clasei din ge­ne­rală sînt un calvar. Se uita la cei­lalți propuși și vede mai mulți de el: bătăuș, dar cu note bune, un blond firav, cu fața lunguiață și ochelari care-i curg de pe față, fată cu părinți bogați, care crede că lumea trebuie condusă de ea sau fata care își lasă ca­ietul cu temele rezolvate pe ban­că.

Nu a fost propus, poate pentru că nu a făcut karate de cînd era la grădiniță, poate pentru că nu a avut camera lui încă de la naștere sau poate pentru că nu poate să rezolve problemele alea nenorocite. Nici nu știe dacă ar putea să se descurce să conducă un colectiv de 25 de copii la fel de libertini ca el. Și de ce să fie el mereu cel pîrîcios? Să trebuiască să spună ce și cum a făcut, să facă liste cu inculpații, să strîngă bani și pentru bateria de la ceas. Să tre­bu­iască să nu facă nicio greșeală pentru că dacă el va sparge un geam și este iertat, la fel ar trebui să facă pentru toți. Nu vrea să aibă de pe acum reponsabilități, încă este copil. Dacă alții vor să facă asta, să o facă, treaba lor.

Încep alegerile, rupe o bucată de foaie de la sfîrșitul caietului și ascultă sunetul pe care îl face procesul și îl trece un fior. Ia un pix din penar și mai trage o privire la cei patru candidați. Scrie pe foaie nu­me­le fetei care îi dă tema la mate­ma­­tică și împăturește foaia pînă se face atît de mică încît o scapă printre degete. O pune în bolul de pe ca­tedră și se așază din nou la locul lui. Speră ca fata care își lasă caietul cu temele rezolvate pe bancă va cîștiga, dacă nu va avea grijă ca ea să afle că a votat-o. Mai rupe o foaie și scrie un bilețel. „Eu pe tine te-am votat. Nu e așa că îmi dai tema de azi la ma­te?!”