Vise cu sare și piper

Marina nu vrea să se dea jos din pat. Îi place starea asta de vinovăție, cînd știe că ea singură e și hoțul și călăul. Azi-noapte a visat frumos. Se vedea o ju­de­că­toare temută de toți, cu o privire severă și cu un rictus de om în­țe­lept. Umbla vorba că la facultate a fost cea mai studioasă și că era mereu atentă la cursuri. Mulți profesori i-au zis că va ajunge de­parte, iar ea le răspundea că e si­gură de asta și nu pentru că era a­ro­gantă, ci pentru că voia ca ăsta să-i fie crezul. S-a trezit brusc, a în­gînat ceva și-apoi a adormit din nou, cu zîmbetul pe buze.

Cînd era mai mică, nu voia să de­vină medic sau avocat. Voia să facă păpuși, să aibă cea mai mare colecție din lume. Nu înțelegea de ce oamenii zîmbeau și o ciupeau de obraji. După ce a trecut de vîrs­ta jucăriilor, a început să-și do­reas­că să fie actriță, asta pînă ce a înțeles că trebuia să joace roluri, să-și pună măști. Și uite-o acum stu­dentă la Drept. Nu e chiar ca în visele ei, un discipol de dat ca exemplu, dar nici rău nu se des­cur­că. Își tot spune că în anul următor se va strădui mai mult, va merge mai des la cursuri și va fi mai atentă la sfaturile profesorilor. Pînă vine vacanța de vară și uită de toate planurile.

Marinei îi place să vorbească despre cum se vede ea peste ani, despre cum îi place să viseze cu ochii deschiși și despre cum vrea să sară etapele pînă ajunge la punctul culminant al propriei povești.

Dar pentru asta mai trebuie să treacă niște ani de studenție și încă cîțiva de călire la foc mare, pînă ce se potolesc bulbucii în care s-a scufundat. O să își inventeze pro­pria rețetă, care si­gur nu va da greș. Le vede pe toate înaintea-i, dar ea nici măcar nu a aprins fo­cul.