Viața bătrînei Românii

Cînd era tînără, se uita mîndră cum îi înfloreau ogoarele și nimic nu-i umplea mai mult sufletul de bu­cu­rie decît mirosul de primăvară. Își privea pruncii alergînd prin ogradă, iar sertarul din camera de curat me­reu era plin de bucurii pentru cei mici. În dulap, sub așternuturile proas­păt apretate, stătea ascunsă ba­tista doldora de lei, pe care-i ținea acolo pentru zile grele. Niciodată nu s-a gîndit că va rămîne fără ei, iar cînd au început să vină turcii să-i ar­dă ogoarele și să-i ceară tributuri, a des­chis batista și a scos de acolo pînă la ultimul bănuț. A rămas cu fruntea sus și a muncit din greu să-și recupereze pagubele și mîndria.

Mai tîrziu, um­bla ca o doamnă oa­cheșă numai cu oa­menii din înalta societate. Era ve­se­lă cînd primea de veste de la fiii mai mari care-i trimiteau scrisori par­fumate pe cînd își fă­ceau studiile la Paris. Iar ogoarele, deși nu mai tru­dea ea să le mun­ceas­că, erau la fel de fru­moase în fiecare primăvară.

În timpul războiului nu i-a căzut bine cînd și-a văzut copilașii luați pe front. A plîns pînă i-au secat ochii de lacrimi, apoi, s-a dat ba după unu, ba după altul, de a scăpat teafără. Încet și-a curățat ograda de ruine și i-a aș­tep­tat cu drag acasă pe cei mulți ple­cați.

Cînd au venit comuniștii și au în­ceput să-i ia banii, aurul acuns bine prin dulapuri, nu și-a pus capul în pămînt nici pentru o clipă ci a suportat chinurile ca o mamă iubitoare. Dar după ce copiii i-au murit împușcați pentru libertate, rar mai trece pe la mor­mîntul lor. Cei care i-au mai ră­mas, au plecat și ei departe și au ui­tat să mai dea de veste. Acum, la bă­trî­nețe, România își vede viața tre­cînd prin fața ochilor. Acum nu mai are nimic. Acum nu-și mai poate ține fruntea sus. Niciodată nu a fost așa de săracă.

Alexandra ȘANDRU