Valentine era Valica

Daca nu e cu o cruce rosie sau neagra in calendar, bunica nici nu se sinchiseste. Impleteste de zor la ciorapii bunicului si nici prin cap nu-i trece sa-i zica “la multi ani” de 1 Martie sau sa-i cumpere turta dulce in forma de inimioara din tirg, simbata. O palarie noua, verde de padurar ii ajunge o data pe an iar coltunasii cu brinza il fac cu fiecare imbucatura mai tinar.

Noi insa, musafirii intirziati prin adolescenta ne sarim unul in bratele celuilalt doar cind primim cadouri, flori si martisoare. Nu ne iertam partenerul daca de Valentine’s Day uita de oficialitati, insa ingaduim bisnitarilor sa se impiedice de noi pe strada, sa ne acapareze ca o invazie de furnici. Sarbatorile neconventionale au devenit importante pentru ca oamenii nu mai stiu sa daruiasca, sa cumpere o floare intr-o zi obisnuita de miercuri, sa se tina de mina fara motiv, sa-si destainuie ceea ce tin ascuns mereu la serviciu, in oboseala de pe gene: atentia. Ni se aciuiaza comoditatea sarbatorilor imprumutate, cliseistice in oase ca la un transplant de maduva. Si ne bucuram ca nu ne doare, nici macar cit o intepatura de spin.

Cu toate acestea mamele stiu cind sa-si primeasca floarea de 8 Martie, copilul jucaria de 1 Iunie si sotul sticla cu bere de Ziua Barbatului. Acesta din urma isi gaseste pretextul si in reclama la bauturi “Racoritoare!” De cele mai multe ori mimam fericirea, extazul, mirarea si niciodata n-am stiut de vre-un cadou ascuns prin buzunare ori in palmele facute caus, n-am crezut ca buchetul de crini imperiali este pentru noi si intotdeauna am spus “nu trebuia” cu jumatate de gura. Insa am stiut sa cirnim din nas cind ne-am trezit in casuta postala doar cu o felicitare.

Paula SCINTEIANU