Ultima palmă după cap

Dani merge pe marginea dru­mu­lui cu frățiorul lui mai mic. Își a­fun­dă tenișii scîlciați în noroi și zîm­bește de fiecare dată cînd dez­li­pește talpa cu greu din glodul încă moale după ploaia de dimineață.

Îl lovește peste ceafă pe Andrei din cînd în cînd, dar nu îi dă drumul la mînă nici o secundă „să nu cum­va să fugă în drum să dea mașinile peste el”. El spune că așa îl pre­gă­tește pentru loviturile vieții. În­ciu­dat, Andrei îi trage un scuipat să­­nătos, în care se revarsă furia strîn­­să de la toate palmele după cap, dă­țile în care fratele său a dat vina pe el că a tras cu praștia sau că a tras cu cornete în fete și serile în care pri­vea de la fereastră, cu capul ro­tund sprijinit în palmele mici, cum Dani juca fotbal pe maidan cu bă­ie­ții de-o seamă cu el. Băiatul pri­veș­te vîr­ful pantofului unde actul de răz­bu­nare a lăsat o urmă albă pe bo­tul a­coperit de noroi, dar de data as­ta și-a oprit impulsul înainte să-l lo­vească din nou. Andrei se uită și el la te­ni­șii fratelui mai mare și se sim­te de parcă „băieții cei mari” l-au făcut că­pi­tanul echipei de fotbal. A curățat tenișii cu buretele înmuiat în a­pă rece pînă nu-și mai simțea de­ge­tele, dar sîngele încă îi fierbea cînd se gîndea la fapta lui de vitejie și își stăpînea cu greu rînjetul să nu-l vadă Da­ni. A doua zi l-a luat si pe el la fotbal, îl ținea pe tușă să țină so­coteala golurilor.

Domnu’ Andrei e șofer pe au­to­carul care merge pe ruta Vaslui-De­leni. Trage pe dreapta în stație și coboară vesel treptele mașinii. Scui­­pă cu foc și nimerește pe pantoful lăcuit al unei fete care urca gră­bi­tă scările. Nu înțelege privirea încurcată a fetei, așa că pleacă să-l salute pe șoferul de peste drum și îi în­tin­de foile strînse în sul cu un elastic de bani. Mai scuipă o dată și trîn­teș­te ușa în urma lui.

Ramona BALABAN