Titlul e prost

Să fim serioși! Eh! Să ne scoatem fe­țele mature, dar șifonate din col­țu­ri­le scofîlcite ale genților cu care am ve­nit la facultate în 2008 și să ne pur­tăm ca atare. Să nu cumva să lăsăm la ve­dere cocoașa care ne-a lăsat urme a­dînci în tricouri în fiecare duminică sau pungile de sub ochi. Să nu ne țipe sto­macul prea tare cînd vom avea cele două minute de discurs tremurat în fa­ța părinților, profesorilor, colegilor și să ne adunăm: acolo unde știm doar noi, în foșnet cald de A3 și scrijelituri „pă părete”.

Așa, ca o întoarcere la bază: la Ha­zaparu, Păuleț, Gurescu, Vdovîi, Lu­pu și la miros puternic de pipă. Și de acolo, să ne zboare ideile. Să nu pur­tăm uniforme în gîndire și să fim quar­ki­eni pînă la capăt (după această re­pli­că Hopulele și Condruc m-ar trimite la partid, iar Panaete ar zîmbi timid). Altă opțiune nu prea ar mai fi, după ce am respirat vreme bună oxigenul ce­lui­lalt pe un metru pătrat și ne-am cioc­nit orgoliile. Ce-i drept, fiecare întîl­ni­re a avut muzica ei (în general, din lap­topul lui Gurescu) și a durat mult du­pă miezul nopții. Și astfel, a doua zi toți știam un secret, ce ieșea la lumină cu jet de cerneală.

Dar să ne revenim și să nu îngră­mă­dim multe cuvinte de lemn. Să ră­mî­nem drepți, chiar dacă textul celor trei ani de facultate s-a ciopîrțit. Și ca să prindem curaj, mai bine mergem la o terasă, să comandăm un zîmbet cu multă gheață.Vorbesc serios!

Diana IABRAȘU