Tirania dispare în zori

Înfrîngerea vine peste noapte. Me­­reu în liniște, fără de veste. Acum cîteva ore, războiul pe ca­re l-ai dus din greu te numea bi­ru­i­tor. Te așezai în fruntea armatei, cu pieptul umflat și strigai că de acum lucrurile se fac după orînduiala ta. Nu îți păsa că în timp ce tu anunțai noi atacuri și cuceriri de teritorii pe la spate te vînau fel de fel de jivine. Din măreția tronului nu mai aveai cum să vezi în jos, acolo unde oa­me­nii simpli se înarmau cu furci și își făceau curaj să te dărîme.

Te duceai la culcare cu nectarul pe buze, fericit și senin. Degeaba te ascundeai sub sute de pături, să-ți fie cald. Tirania începea deja să-ți dea tîr­coale. Gîn­du­rile se adunau unele în altele, plă­mă­deai fel de fel de legi și reforme. Te ridicai din secundă în secundă, mai măreț, cu viitorul dese­nat în frun­­te.

Un singur lucru te rodea pe di­nă­untru. Ce are să spună poporul cînd ai să te așezi triumfător pe tron, cu sceptrul în mîna stîngă? Au să te re­cu­noască drept conducător sau au să te ia pe sus, cu tot cu scaun și au să te închidă în turla bisericii? Dar toa­te relele se risipeau îndată ce-ți a­min­teai că nu mai pot face asta. De îndrăznesc să strige împotriva ta vei scoate sabia și vei nimici pe cine îți iese în cale. Așa trebuie să-și facă loc un împărat de drept în sufletul omului de jos.

Primul lucru pe care-l vei face va fi să omori toți coioții care nu ți-au ținut partea. Gîndul ăsta te li­niș­tea nespus de mult. Tot el te aju­tă să pui geană peste geană. Ce vei spune cînd îți va sta coroana pe frunte vei vedea în zorii zilei. Acum, însă, trebuie să-ți odihnești mintea obosită de atîta luptă mîrșavă.

Se strecoară pe sub ușă cînd ador­mi împăcat cu puterea. Te tre­zești în afara cetății, bătut cu pietre. În tot timpul ăsta, pe tronul tău se așază biruitor, un oricare altul.

Adriana ZĂVOI