Stele verzi sub pernă

Criza lui de identitate a trecut u­șor ca o convulsie ascunsă greu sub straturi de carne. Defectele fizice moș­tenite după atîtea veacuri de stat în întuneric au început să ca­pe­te o formă estetică numai după pri­ma rază de soare devorată pînă la os. Se simțea ca într-un delir fără nicio noi­mă. Aproape că vedea reflexia lui Icar cutremurîndu-i retina. Nu se mai joacă, nu e bine. Lumina nea­gră îi este singura prietenă, restul sînt re­ziduuri ale unui soare care a mai avut puțin și ar fi înghițit tot universul.

E fericit aici, lângă pisicuțele și ie­purașii de praf de sub pat. Pîn­ze­le de păianjen sînt decorul care îi în­ve­selesc ziua aflată mereu în pen­um­bră. Băiatul care locuiește la un etaj mai sus e foarte speriat de el. Și nu știe nici el cum și de ce. Cum, cînd el vrea doar să se joace? Odată și o­da­tă știe sigur că acel copil va creș­te mare și vor fi cei mai buni prie­teni, fie că va dori, fie că nu.

Momentan se înfruptă numai din resturile care au mai căzut pe po­dea din bolul cu fursecuri. Ra­re­ori mai primește și niște ciocolată fi­nă cu mentă. Apă nu a mai băut, simpla idee că ar putea face asta i s-ar părea un sacrilegiu, o instiga­re la revoltă.

Tot ce poate face acum e să aștepte mult…sau să fie răpit și dus un­deva sub un alt pat, ca să sperie o persoană cu adevărat rea. Con­si­li­ul de Administrație al În­tu­ne­ri­cu­lui are reguli ciudate și arbitrar de­fi­nite. Acum poți să navighezi pe un vas fantomă, să bei rom cu to­va­ră­șii de drum și peste cîteva secunde să te trezești că te-ai înălțat, ai de­ve­nit ditamai matahala și trebuie să în­veți să schiezi. Numai el zace în același loc, pustiit de de timp și spațiu.