Șosete de acasă

De cînd eram țînci le spuneam Par­cul 1, 2, 3 și 4. Nu era doar ordinea în care erau așezate, ci și un fel de gra­ni­ță pentru vîrste. Altfel spus, nu pu­teai să ajungi în Parcul 2 și să te bagi la un fotbal cu porți făcute din pietroaie, ghioz­dane și sticle goale fără să treci prin primul și să-ți faci vînt măcar o dată prin toate scrîncioburile sau să aterizezi cu ca­pul în nisip după ce ai inventat cel de-al 216-lea mod de dat pe tobogan. Iar mai apoi, după ce-ți rupeai vreo trei pe­rechi de teniși avansai la următorul care era un pic mai măricel și era strict pentru bătut mingea.

La derbiuri nu trebuia să ne mai certăm pentru că o poartă e mai mică sau mai mare decît cealaltă, pentru că ele erau deja făcute. Și mai aveau și transversală. Parcul 4 seamănă cu un adevărat stadion, lăsat pentru noi de în­săși fotbaliștii în ale căror crampoane ro­șii ne încălțam. Beckham, Lăcătuș, Ri­valdo sau Zidane, cu toții și-au lăsat am­prente cu balonul, înrămate direct în ru­gina porților metalice.

Pe la vreo opt ani am ieșit pentru pri­ma oară din Tătărași fără părinți. Deși nu-mi plăcea să mă bălăcesc, mergeam împreună cu gașca la Veneția unde azvîr­­leam cu bolovani de pămînt în toți cei ca­re rîdeau de mine. Ne împăcam rapid înapoi cînd mergeam pe dealurile de la Căprița și furam sacoșe întregi de stru­­guri pe care-i vindeam la babele din car­ti­er. De bani ne luam pumni de gume să ne completăm colecțiile de carto­na­șe de la Euro 2000, dar și tuburi cu care ne duelam prin blocurile turn, care era un fel de paintball dar cu cornete din hîr­tie.

***

23 mai 2013, tramvaiul trei. Am a­juns în stația mea preferată din drumul spre Copou. De fiecare dată cînd trec pe la Filarmonică mi se pare interesant să-i privești pe cei care stau în fața ușii. Printre bătrînii tăciuniți și simpli, studenți la medicină și elevi care-și scriu jurna­lul pe portative, poți să-i recunoști cu u­­șurință pe tinerii actori. Ochii lor nelini­știți îi trădează de fiecare dată și îmi re­amintesc că am intrat în alt Iași, cel din afara Iașului. Iar aici, cu toții sîntem în­călțați doar cu papucii proprii.