Singuratati bolnavicioase

Sint Laura si sint dependenta de singuratate. Sint dependenta de caii verzi desenati pe cei patru pereti ai camerei mele, de vocile din mintea mea care ciorovaiesc obositor intre ele, de izolarea perfecta de ceilalti in colivia mea de aur.

Acolo, in libertatea acelei singuratati imi pot fuma gindurile in liniste, gratios si pretentios, suflindu-le fumul de iluzii in cercuri dezordonate si valatuci inchipuiti. Le urmaresc apoi cum se sting in lumina, cum se pierd intr-o ceata inecacioasa cind se-ntuneca mintea.

In singuratate imi pot bea fericirile si nefericirile. Cu giligiituri, din halbe mari sau doar umezindu-mi buzele cu guri mici de ambrozie din pahare elegante de cristal, cu picior inalt. Oricit de mult as bea nu ma imbat niciodata.

Doar ma ametesc, atit cit sa fiu excesiv de sincera cu prietenii din preajma. Imi face nespus de bine aceasta stare in care fumul gros se amesteca narcotic cu gindurile mele si cu aburii de alcool.

La acel ceas parca si cuvintele sar din pagini si devin fiinte care incita tangouri si valsuri de idei. Discutiile dansante, fara invitatii sau protocoale ma transpun in spatii privilegiate unde nu trebuie sa ofer explicatii sau sa ma epuizez in justificari. Intre mine si ceilalti e o comunicare perfecta, empatica. Jubilez autentic si fara a-mi controla tinuta, fara a-mi tempera risul sau plinsul. Intelegerea e mutuala, apucaturile sint aceleasi. Fumam acelasi soi de tigari lungi si tari, sintem la egalitate cu numarul de sticle de alcool consumate si mai cerem un rind. Iesiti din timp, nu vedem cum raminem numai noi la o masa, cind toata lumea a parasit scena de mult, iar scaunele sint deja urcate pe mese. Absorbita in iluzie nu-mi dau seama ca nici o clipa n-am parasit camera decorata cu mii de cai verzi.

V-am spus? Sint Laura si sint dependenta de ceilalti.

Laura PAULET