Cu drag pentru carte

Am inceput de mic. In scoala generala, eram in parteneriat cu colegul. Stateam in prima banca si nimeni nu ne suspecta in felul acesta. La lucrarile de la Istorie, eu scoteam subtil caietul si-l indreptam spre el, ca sa nu fie nevoie sa-l trag prea mult. El scria, iar eu luam apoi de pe foaia lui informatiile. Asa am avut media zece, doi ani de zile.

La Geografie, toate clasele primeau aceleasi subiecte grila. Nu era greu sa intrebam la alta clasa si sa invaTam raspunsurile. Iar daca uita cineva, intotdeauna putea afla de la vreun coleg raspunsul: scarpinatul la ureche era “a”, frecatul nasului, “b”, tusitul, “c” si clipitul de doua ori, “d” In liceu am continuat meseria. De la foi scrise si ascunse sub lucrari, pina la fituici infipte in gluga sau in parul creT al tipei din faTa. Lucrarile la Biologie si tezele la Mate erau adevarate delicii. Ajunsesem sa prind fituicile in cite doua scobitori si sa le rulez, formind mici pergamente, pentru a le putea ascunde si manevra mai bine.

Odata am fost la un concurs de Matematica, pentru a-mi mari media. Am copiat atit de mult incit am ajuns la faza pe tara, lucru care a socat intreg liceul, avind in vedere ca eram cel mai slab la respectiva materie. Ajuns in Bucuresti, sansele nu au fost asa favorabile. Adica nu s-a putut copia. Nu am fost lasat nici macar sa ascult muzica in cele doua ore in care am stat acolo, in ciuda lipsei mele de cunostinte. Am avut penultimul punctaj, si cred ca ultimul nu s-a prezentat.

Acum vine sesiunea si metodele trebuie revolutionate. Bani de handsfree n-am, si nici rabdarea de a astepta intr-un Pim sau Stef plin pentru doua amarite de fituici. Nu, trebuie sa fac munca de convingere, sa ma imprietenesc cu cineva “care stie”, sa-i cumpar cafele la un leu si ciorbe la cantina si sa-i ocup locul din spate la examene.

Ioan STOLERU