Șase-șase, poartă-n suflet

Dezgoliți-mă, frate, de secrete! N-am nimic de ascuns. Dacă voi credeți că asta e soluția cea mai bună, dez­go­li­ți-mă acum de secrete, intrați-mi în viață, pe geam, pe ușă, prin burlan. N-am scurgeri și nici cămări ascunse. Luați tot ce vreți, vindeți la agențiile de publicitate, identificați tipologii de consum, ale mele și ale familiei mele. Faceți baze de date, înseriați-mă, rupeți-mi identitatea. Dacă ăsta e prețul pe care trebuie să îl plătim pentru securitate, eu sunt de acord. Dacă știu că noaptea, cînd închid ochii, fără ca măcar să apuc să adorm, cineva îmi contabilizează, în tabele și grafice colorate, tot ce am făcut în ziua precedentă, nu mă interesează. Foarte bine, le mai povestesc și despre Dumnezeu, dacă vor, să vadă tot ce cred, că pînă la urmă fiecare are Allah-ul său.

Dar, dragii mei, dacă se-ntîmplă vreodată ca securitatea promisă să se îndoaie, chiar și pentru o secundă, în cazul meu sau al celor la care țin, atunci discutăm altfel problemele. Dacă nu extirpați răul din lumea asta înainte să se reverse asupra noastră, de ce vă mai primesc în viața mea? De ce să știți de cîte ori pe zi îmi schimb șosetele pe zi dacă eu nu pot să am garanția că am să termin ziua fără să aud la radio cum doi jurnaliști fran­cezi au murit în Mali? Ca jurnalist, secretele sînt lucrurile care fac me­se­ria asta cea mai frumoasă. De la anchete printre tertipuri guver­na­men­ta­le pînă la poveștile oamenilor minunați pe care nu le-a spus încă ni­meni. Ei bine, eu sînt dispus să renunț la cea mai frumoasă parte a me­se­riei mele, să anihilați misterul, secretele, adrenalina din jurnalism, doar să puteți preîntîmpina violurile din piețele publice, răpirile, deca­pi­tările, împușcarea sau asasinarea jurnaliștilor. Dacă intimitatea e pre­țul pe care trebuie să-l plătesc, să-l plătim, veniți cu sacii și încasați! Dar să vă ferească Allah-ul în care credeți dacă vă punem viețile noastre în palmă și voi jucați barbut cu ele.