Roata norocului de la bicicletă

Lecția solidarității am învățat-o în fața blocului. Ne adunaserăm toți copii din cartier în jurul unei biciclete mult prea mare pentru oricare dintre noi. Vlad și Alexandra erau singurii care știau să facă „măgăoaia” să se pună în mișcare. Primele zece minute ne-am ui­tat toți mirați cum fata brunetă își fa­ce vînt de pe bordură și sare direct pe șa­ua argintie. Patru ore ne-a luat să în­vă­țăm să mergem pe bicicletă. Ne în­cu­rajam unul pe celălalt, săream și ur­lam de bucurie atunci cînd unul reușea să ajungă pînă la colțul străzii.

Cînd s-a lăsat seara am hotărît împreună că am făcut un lucru măreț: am re­ușit să îm­blîn­zim fie­ră­tania roșie la care visam. Nu au contat juliturile de pe mîini și pi­cioare, nici zgîrieturile de pe mașina al­bă a vecinului de la patru. Legătura din­tre noi a rămas însă în praful unei străzi pline de gropi și s-a împleticit în timp prin lanțurile unsuroase ale mă­gă­oaiei roșii.

Solidaritatea a rămas acolo unde am lăsat-o, în stradă. Aud acum oa­me­nii mari vorbind de unitate, de interese comune pentru care trebuie să luptăm împreună. Cuvinte goale care îmbracă judecăți ce dor. Puși la patru ace în cos­­tume scumpe și cu o privire se­ri­oa­să ne spuneți că a venit vremea să ne tri­mitem bătrînii la muncă. Bunicii care ne priveau de la balcon cum fu­găream o bicicletă și ne povesteau în se­rile de iarnă cum le înghețau de­ge­tele în drum spre muncă, la cinci di­mi­neața. 15 e mai mult decît un procent atunci cînd ne spuneți că îi vreți din nou în picioare, la cheremul vostru. Vor­biți despre noi șanse și îi trimiteți să vă spele parbrizele scumpe, să vă crească copiii și să vă apese butonul din lift. Acum, nu mai pot alerga după bicicleta voastră colorată. Acum, trebuie voi să fiți solidari.

Livia MOVILESCU