Regnul prădătorilor

Băiete, ai grijă dacă vrei să treci podul acela șu­bred! Dedesubt, apa e rece și pîcloasă. Nu vrei să cazi în ceața ca funinginea, care acoperă ochii sticloși ai re­buturilor naturii. Trebuie să știi că la suprafață își lea­gănă solzii pești urîcioși, cu colți care străpung pînă la os. Dacă te-au mușcat, te infectezi cu mi­cro­bul urîțeniei lor și te transformi într-unul de-al lor.

Nu te lăsa păcălit de vreun licăr care mai străbate pîcla din cînd în cînd. E o amăgire ca să îți afunzi mîi­nile în murdăria care miroase a putreziciune. De-n­dată, caracatițele care se tîrăsc pe fundul bălții îți vor cuprinde brațele cu tentaculele lor slinoase și te vor trage în lumea lor. Greu mai scapi. Poți să lupți cu ele, dar încetul cu încetul te vor convinge să rămîi de partea lor. Îți vor împroșca privirea cu suflul lor ca de cerneală și te vor ameți în bulbucii negricioși. Ele nu gîndesc la fel ca tine, vor să îți fure gîndurile, vir­tu­țile și tot ce ai tu mai de preț. Dacă reușești să ieși la suprafață, vei fi ca un colac de salvare, umplut pe dinăuntru doar cu aer. Un aer vîscos, de greață. Poa­te vrei să te scufunzi din nou, să te răzbuni pe ne­mer­ni­ce, însă ele îți vor rîde în față. N-au regrete, așa că te-ai lupta cu morile de vînt.

Europa nu e dracul, cum nu e nici salvarea României. Uniunea Eu­ropeană este o soluție pe care, î­na­inte să o îmbrățișăm sau să o în­jurăm, trebuie să o înțelegem.

Dacă scapi, să te agăți de funiile scăpate printre scîn­durile podețului cît de repede poți, pentru că peș­tii urîcioși vor încerca să te piște de picioare și nu vei mai putea fugi. Vei rămîne aninat de un fir șu­bred, nici la mijlocul și nici la capătul drumului, cum e mai rău. Eu n-am trecut podul pînă acum, dar vo­ci­le din jurul meu spun aceeași poveste, cea pe care ți-am zis-o și ție.

Mi-au dat și un sfat: dacă plec, să nu mă mai întorc.