Războiul celor zece negri mititei

În biblioteca mică din satul „de la capătul lumii” așa cum zice șo­fe­rul microbuzului, cărțile stau în or­dine alfabetică pe rafturi vechi care miros a lemn lăsat vara în ploaie. Înă­­untru e întuneric iar lumina pa­li­dă vine de la calculatorul lăsat des­chis pe masă și de la fereastra mi­că cu tocul înegrit de vreme. În ca­me­­ra mică cărțile au pus stă­pî­ni­re pe toți pereții, pînă ap­roa­pe de ta­van. U­nele par noi, necitite și atent cu­ră­țate de praf.

Din în­tu­neric îți zîm­bește „Război și pace” a lui Tolstoi iar „Portretul lui Do­rian Grey” îți at­ra­ge privirea de cum te apropii de ca­pătul sălii. Co­perta lucioasă îți spu­ne că nu a fost răs­fo­ită niciodată și că a fost așe­zată aco­lo cu mare grijă. Frații Ka­ra­­ma­zov stau separat iar An­na Ka­­re­ni­na es­te în­toar­să cu spa­tele, in­vi­tîndu-te să des­chi­zi car­tea și să o faci să te pri­vească în ochi. „Co­piii care vin aici nu sînt interesați de chestii din astea ciudate. Be­let­ris­tica asta e mai mult legată de ro­ma­nele lui Co­­nan Doyle sau A­gat­ha Cristie.

Na, nici alea a lu’ San­dra Brown nu sînt ignorate”. Raftul des­tinat celor mai citite cărți din sat este plasat la vedere, de cum intri, exact lîngă geam, astfel încît razele cad pe colțurile îndoite și pe pozele șterse ale coperților. „Oricine trece pragul ia și o carte din asta pe lîngă culegeri sau ce cărți mai au copii aștia de citit pentru școală”. Bib­lio­tecara oftează adînc și spune așa din fugă. „Ce să citească si ei. Ceva ușor, că doar în­tre mers pe jos la școală și greblat prin grădină ce ai vrea să facă? Să citească Dos­to­iev­ski? Eu zic mer­ci că încă mai vin pe aici”.

Livia MOVILESCU