Puisori roz si fluturi cu canaf

0751 99 55 42Prin scoala primara alergam de la o masuta plianta la alta intr-o frenezie continua ca sa gasesc “martisorul perfect”. Stiam ca “asa se face” si nu as fi ratat pentru nimic in lume un eveniment de anvergura ca schimbul de martisoare din clasa. Ultimul a fost intr-a opta. Deja limitam drastic bugetul si participam la “manifestare” doar din cauza presiunii generale. Din greseala, am dat unei colege acelasi fluturas cu canaf pe care mi-l daduse cu un an in urma. Prilej de drama de proportii.

Pentru ca dependenta mea sa nu mai provoace traume nevinovatilor, am hotarit sa ma las.

In prezent: ma numesc Delia, am fost dependenta de “1 martie” si au trecut sase ani de cind n-am mai oferit un martisor.

Acum, martisoarele ma lasa la fel de indiferenta ca mesajul “Fumatul poate sa ucida” multiplicat in vitrina magazinului pe toate pachetele de tigari. Din motive simple: nu (mai) fumez si nici nu (mai) urez “Primavara calda/ fericita/ verde sau plina de bucurii” cu bucatele de carton asortate la cele mai infioratoare kitsch-uri. Mai pe scurt: nu (mai) consum. 1 martie ma ocoleste ca un sofer evitind o groapa din marginea bulevardului. Si mi-e tare bine. Fara drama prietenei care a fost uitata la martisor. Fara golirea traditionala a portofelului. Fara durerile de cap de dupa cautarea unor trifoi de plastic.

Mesajul meu catre novici: rezistati tentatiei! Opuneti-va cu toate puterile anturajului si presiunii pe care o exercita zecile de masute pliante. Dupa primul, veti vrea sa il luati si pe al doilea. Curind va fi prea tirziu ca sa va mai puteti opri. Veti realiza ca bugetul e una cu zero si nimeni nu e mai fericit.

Decit puisori roz cu canaf atirnat de gheare care nu mai spun nimic, mai bine un zimbet molipsitor si-o-mbratisare de inceput de primavara.

Delia TOMEI