Prostia nu încape într-un manifest

Pastila de după Niciun comentariu la Prostia nu încape într-un manifest 0

Sîntem o nație de aroganți care au distrus cultura respectului. Acum, o­chii se măresc și urechile se ascut în fața celor care își dau mai mult cu pă­rerea, chiar dacă nu au nimic de spus. Și după ei ne mulăm încet-încet și noi. Citim o carte și vorbim de par­că am fi citit zece sau scriem un articol și ne comportăm de parcă am fi ter­minat o enciclopedie.

Sîntem educați să ne îndoim. Și nu este vorba de scepticismul de bun simț, în care cineva îți spune că pă­mîn­tul este pătrat și tu-l întrebi care-s colțurile. E vorba de îndoiala bu­nu­lui simț. Întoarcem ochii către oa­me­nii de lîngă noi, care ne dau crezare dincolo de complezență și le ju­de­căm fiecare acțiune. Pentru că ne pla­ce să fim șefi. Dacă se va introduce vreoda­tă lobby-ul în Parlamentul din România vom pleda pentru o nouă le­ge a muncii: să nu existe muncitori, leneși, sclavi sau iobagi. Să fim toți niște șefi micuți. Spunem că ne-am să­turat să fim boii care trag mereu la jug, deși mulți dintre noi stau cu bur­ta la soare și rumegă fîn toată ziua.

Dar dintre toate, cel mai mult sîn­tem ipocriți. Prin același mi­me­tism al aroganței, pe noi nu ne ating problemele cotidiene. Le înghițim, le sufocăm, ne lipim pe buze un zîm­bet al superiorității și nu ies la su­pra­fa­ță decît atunci cînd stăm singuri în pat, în miezul nopții. Atunci ră­buf­neș­te tărîțea din noi și-i înjurăm pe cei care ne-au făcut să ne călcăm în picioare principiile cu care am crescut de mici. Pentru că noaptea ne a­du­cem aminte că, odată, aveam in­ten­ții nobile. Era pe vremea în care mergeam la biserică deși lumea ne învăța că Dumnezeu se măsoară în par­ticule. Dar în cazul ăsta ne compla­cem în ipocrizie. Închidem ochii, ne întoarcem pe o parte și murmu­răm o rugăciune. Nu e la modă să crezi în viață după moarte, dar n-ar fi frumos dacă ar exista?

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top