Praful de după ploaie

În ultima vreme ploaia a luat în stăpînire micul oraș în care locuiește Cristinel. Timp de două zile a stat li­pit de pat, activitate care aproape l-a fă­cut să se certe cu biroul, dar să­nă­tatea mentală i-a fost salvată de mici raze sclipitoare care scot în evidență pra­­ful din camera. A ieșit în sfîrșit soa­rele, iar odată cu el poate și băiatul să iasă pe ușă fără teama de a deveni un burete cu picioare.

Pe drum dă de-o baltă recent formată de furtuna din ultimele zile, peste care nu poate trece decît dacă o ia pe cărarea de bolovani pe care ci­ne­va o făcuse înaintea lui. Ca un ie­pure cu baterii care rezistă, țopăie de pe piatră pe piatră pînă cînd la o răs­cru­ce vede ceva care îi atrage atenția. La o distanță de un scurt salt vede plu­tind o bancnotă de mare valoare, dar la care nu poate ajunge ușor. Se o­prește pe loc și, încercînd să găsească o rezolvare micii dileme, găsește cî­te­va soluții riscante. Ar putea Cris­ti­nel să ia o piatră din spate și una din fa­ță ca apoi să formeze un scurt pod, dar bolovanii au problema că nu sunt foarte stabili și s-ar putea întîmpla să plonjeze neplănuit în apă în timp ce ar merge pe bucățile pietroase. Ar pu­tea încerca să prindă bancnota de la distanță, fără ca el să fie nevoit să se miște de pe loc. Un băț ar fi numai bun pentru asta, însă dacă nu are grijă ar putea îndepărta și mai mult banul de el sau să-l distrugă cît timp se chi­nuie să-l tragă spre buzunarul lui.

Și uite așa a stat băiatul în loc, scăr­pinîndu-și creștetul frunții în­cer­cînd să găsească ceva, fără să observe că între timp au apărut și alții cu a­ce­eași dilemă, fiecare pe piatra lui, în­tre­bîndu-se cum să ajungă mai re­pe­de la bancnotă.

Paul ANDRICI