Poporul are un nou rege

Dan s-a trezit din somn cu un zîm­­bet mare lipit de față, de parcă ci­neva i-ar fi prins doi clești de rufe pe obraji în timpul nopții. Probabil a vi­sat ceva frumos. S-a ridicat din pat și s-a scuturat, ca un cîine proaspăt ie­­șit din heleșteu. Și-a scos pijama­le­le cu fa­ța lui imprimată, făcute pe co­man­dă și a păstrat doar cravata.

Pe sub ea și-a luat costumul gri, care știa că i se po­tri­vește cel mai bine cu părul său grizonant. A coborît scările flu­ie­rînd și-a deschis portiera mașinii cu un gest elegant din cale afară. Era vi­neri și un weekend plin de dez­vă­lu­iri și violuri a­bia începea. Dar era prea devreme ca să meargă la serviciu, așa că a mai trecut pe la partid, a­poi pe la cîțiva pri­e­teni cu care a stat de vorbă ore în șir. De la ei a primit un stick Kingstone cu „ceva sen­z­a­ți­o­nal pe el”. A ajuns a­proa­pe de bi­rou a­bia pe la șapte sea­ra, cu o oră î­na­­in­te de a intra în di­rect.

A mirosit pericolul de departe. Ur­cînd pe scări, și-a dat seama că ce­va nu e la locul lui, din vacarmul a­ce­la ne­astîmpărat de fiecare zi lipsea ce­va. De fapt, a înțeles cîteva minute mai tîrziu, lipsea tot vacarmul. Ne­bu­nia și zgomotul care nu se opreau niciodată în redacția lui nu mai erau acolo.

Șiruri de birouri goale se în­tin­deau pînă-n capătul holului, pa­ha­re de plastic zăceau pe podea re­văr­sînd șuvoaie de cafea rîncezită, foi albe zburau răvășite de curentul produs de ușile uitate deschise. Își sim­ți fruntea apăsată de zece cărămizi. Fu­gi repede la machiaj – pustiu. Și nici în birourile prezentatorilor n-a găsit su­­flare omenească. S-a gîndit să su­ne ur­gent la partid, poate s-a întîmplat ceva fără știrea lui, dar bipurile telefonului se pierdeau și ele undeva în gol. Dezolat, s-a închis în birou și-a înșfăcat o telecomandă. A deschis pe ProTV și o emisiune cu adevărat fas­­ci­nantă l-a acaparat și pe el. Și atunci par­că a uitat de griji, cînd a înțeles cît de talentați sînt, de fapt, românii.

Anastasia CONDRUC