Pată în catalogul de chihlimbar

Drumul către casă i se părea mai lung ca niciodată. Și nici nu e de mi­rare, întregul corp parcă-l trăgea în direcția opusă, departe de rușinea i­minentă care va veni odată ce va vor­bi cu părinții. „De data asta chiar am pățit-o”, își spune în timp ce-și încleștează pumnii, gata parcă să lupte cu sine pentru ce a fă­cut. Porțile Raiului deja i se în­chi­deau în fața ochilor, calculînd de cî­tă rugăciune va fi nevoie doar ca să le descătușeze. Dar acum parcă nici împărtășania nu-l mai putea ajuta pentru că ce a făcut e mai grav de­cît toate prostioarele de pînă atunci a­du­nate la un loc. Își amintește via­ța lui de pînă acum și se gîn­deș­te că ea ar fi putut fi cu totul alta, vizualizînd în cap tot felul de mo­dalități cum putea să acționeze di­ferit. Dar n-a făcut-o.

Pe lîngă cerul care devenise mai rece decît fundul oceanului și soa­rele a cărui strălucire începuse să distribuie coșmaruri în loc de spe­ranță, toți oamenii pe lîngă care tre­cea păreau schimbați. Toți aveau fe­țele alungite, ca de strigoi, și ochi de chihlimbar care-i absorbeau ființa supusă la judecățile lor.

De mîine, viața sa va fi alta. Pe spatele său va atîrna acest păcat ca­re-l va apăsa pentru totdeauna. Într-o clipă de furie se gîndește cum ar putea să lase totul baltă și să fu­gă unde-l duc picioarele, pentru a scăpa de rușine. Dar nu o s-o facă. Știa că primul pas pe care-l putea fa­ce pentu a îndrepta lucrurile e să ac­cepte ce a făcut și să lupte pentru a fi sigur că n-o să se mai repete. Așa că își șterse bărbătește ochii și în loc să mai exerseze discursul pentru părinți, își dă seama că cel mai bine e să le spună adevărul. Chiar dacă e foarte posibil să fie pedepsit iar în ca­talogul „de sus” va fi mereu pă­tat. Și oricum, chiar dacă azi toată cla­sa a luat nota 4, tot el are cele mai mari note.