Papagalul din colivie

“Nici azi nu m-a lasat tata in drum” si ma uitam cu jind peste gardul dat proaspat cu vopsea, ca sa nu putrezeasca repede. Nepoatele vecinei se jucau de-a politistii si hotii, iar eu trebuia sa maninc un castron plin cu bors la amiaza ca sa pot iesi o ora. Asta era conventia cu tata, ca altfel imi spunea: “tu apuca-te si citeste o carte, lasa halca”, iar cind imi indreptam ochii catre mama imi taia speranta din radacini: “Daca te lasa el si, la urma urmei, nu esti de seama lor”. Andreea era mai mare cu jumate de an si Alexandra mai mica cu un an decit mine. Veneau in fiecare vara de la Timisoara la bunici si mincau in fiecare zi pepeni, pere zemoase si clatite. Mereu aveam voie miine in drum la joaca, niciodata azi.

Si mi se parea copilaria atunci un bot de lacrimi, o minge dezumflata ca o pleasca. Din curte “afara” era atit de departe, incit ajunsese sa-mi fie frica sa mai ies. Dupa ce plecau nepoatele lu’ nea Costica, venea nepoata babei Vergina care ma striga sa iesim la facut torturi din colbul de pe drum. Cu ea ma lasa mama sa ma joc cind nu era tata acasa, era prietena buna cu matusa. Mama ii dadea vin, iar baba ne dadea oua. Catalina era sensibila, foarte slaba si cu parul lung, de un saten deschis. “Oraseanca”, imi spuneam eu. Cind auzeam vocea mamei, fugeam repede in curte, intrind pe gaura din gard a gistelor si a gainilor. Asta insemna ca tata se vedea in zare si ca era gata joaca mea.

Nici cind am crescut mai mare nu puteam merge in vizita la colegele mele de clasa, imi zicea sa stau acasa ca e mai bine, sa nu ma invat usernica.

In plus, plingea dupa mine surioara de doar un an. Din cauza ei, nici la magazine nu puteam merge. Cind m-a lasat peste ani buni prima data la discoteca, sora mea mi-a zis ca vine cu mine sa ma apere de golani. Nu a fost necesar. A doua zi, am aflat de la baietii din sat ca tata ma urmarise toata noaptea.

Paula SCINTEIANU