Om bun, caut văr

E bine să ai cîte un văr care „te re­zol­vă”, că tot vezi unul la televizor și pe a­fi­șe. Bine, dar al tău să îți răspundă la te­le­fon cînd vrei, să îl întrebi ce medicament ți-ar trebui atunci cînd te doare capul. De ce să vorbești tocmai cu farmacistul, dacă văru’ e la cîteva taste distanță. Ți s-a stri­cat cuptorul cu microunde și nu știi ce e de făcut? Pac, apeși butonul de apelare ra­pi­dă și primești pe loc un sfat. Trebuie să-i schimbi vreo piesă sau poate nu face con­tact pe undeva, o să treacă văru’ mai pe sea­ră să vadă ce-i cu măgăoaia.

Ai de făcut un proiect la facultate și nu prea poți să îl termini la timp. Să vorbești cu profesorul să te mai păsuiască? Nu, mai bine îl întrebi pe văru’ ce șiretlicuri a găsit el pe vremea cînd era student, ca să ieși basma curată. Și dacă tot vor­bești cu el, vezi poate are niște prieteni de la aceeași facultate cu tine și mai faci rost de-un pont, de-o temă sau de niște cursuri, și-așa nu prea te-au mai văzut colegii la față. Chiar, ce-ar fi să îl întrebi pe văru’ cum să re­zolvi și problema asta cu absențele, parcă ți-e nu știu cum să mergi să stai de vorbă cu profesorii tăi.

Un văru’ ar fi numai bun cînd te trezești că nu ți se mai deschide laptopul și nu știi ce s-a întîmplat. O tastă, cîteva triluri și nu trebuie să îți mai faci griji. Știi că ai mereu un colac de salvare pus deoparte, in­di­fe­rent de cum arată valurile. De ce să bîjbîi pe la alții, cînd poți alege ca­lea cea mai simplă. Clar, cine n-are un văru’, să-și găsească!