Oameni despre care nu știm că trăiesc

Se trezește dis-de-dimineață, își ia micul dejun și se îndreaptă țintă spre locul de unde, în urmă cu cîțiva ani, și-a luat mama și sora. Acum însă e hotărît să plece să cutreiere meleagurile țării sale cu numele de România – iar gara nu face decît să-l aștepte.
Călătorește în lung și-n lat, de la Timișoara spre București, iar de pe unul dintre peroanele mult străbătute ale gării capitalei, Eric ia un tren spre Iași, și, după cum l-am auzit, nici n-are de gînd să se oprească din a explora, zice el, viața. Departe de orașele mari, Eric se aventureaza-n munți, îi urcă și coboară, se lasă îmbrățișat de păduri și hățișuri și doarme nopțile de vară într-un cort. Nu se predă sedentarismului și nu se-arată cel mai fericit în lipsa unei vieți de călător.

Dintr-o cu totul altă parte a țării, Eliza, o bucovineancă direct din miezul Sucevei, își umple timpul liber prin a cerceta mințile altor oameni, găsind utilă și insațiabilă pofta de lectură. Prin cărți, se vede transpusă în alte lumi decît cea a ei, își fructifică pasinea pentru lingvistică și își sculptează modul de a gîndi întocmai după lecturile pe care le parcurge. Mai și dansează, aleargă la maratoane, joacă volei și studiază filosofia. Se vede trăind prin pasiunile ce o fac să se simtă nemuritoare.

Un iubitor de călătorie și o bibliofilă sînt oameni care absorb din posibilitățile vieții pe cît de mult aceasta le permite, iar nemurirea de care ei se simt capabili, de multe ori în viață, se datorează delicatelor năzuințe care le alimentează astfel spiritul viu.

de Claudia COCIUG