O legenda descaltata

“Sint rautaciosi si te fura”. Asta este primul lucru pe care l-am auzit despre tiganii de la mine de acasa. Se adunau in fiecare seara in fata celor doua cocioabe din marginea orasului si vindeau seminte. Ii spuneau “rasarita de casa” si o vindeau in bucati de ziare.

Pe linga asta, puradeii se trageau de par, iar cei mai crescuti agatau fetitele ratacite pe drumul “negriciosilor”. I s-a intimplat surorii mele. E una din legendele familiei, pe care am auzit-o de atitea ori. Au inconjurat-o cu totii, mici, murdari si multi, si i-au cerut bani. Noroc de un anume “deadea Vasile”, vecinul de dupa cotitura al tiganilor, care a scos-o pe Diana din cerc si a adus-o acasa, urmarind indicatiile ei scapate printre smiorcaieli.

Asta e ceea ce am invatat eu si sora mea mai mica despre aciuatii din “Fundatura”. “Daca va prind prin mahalaua aia, va fac fundul negru”, ne ameninta tata observind ca ne zgiiam la ei de fiecare data cind treceam pe acolo, in drum spre bunica.

Ne placea sa ii urmarim prin geamul prafuit al microbuzului. Vintul scutura fustele lungi si colorate, salbele, cerceii, baticurile inflorate ale femeilor, iar tiganasii alergau in toate partile, inciudati, de parca ar fi vrut sa il prinda.

Erau liberi. Dansau desculti in baltoace, se improscau cu noroi si nu stiau de “fundul negru”. Noi, daca intirziam la prinz cu cinci minute, stateam la colt inca zece. Iar daca ne jucam cu tarina, nu mai vedeam “Povestea de Seara”. Copilaria lor ni se parea ca in povesti. Sa poti sta afara toata noaptea, sa poti alerga descult, sa nu te speli pe dinti, sa nu mergi la scoala. Era mai mult decit isi dorea orice copil crescut la bloc.

Atit stiam despre tigani cind eram mica.

Nici azi nu stiu mai multe.

Lina VDOVII