O horă fără dansatori

Pastila de după Niciun comentariu la O horă fără dansatori 1083
O horă fără dansatori

Unirea Mică a venit, în manu­a­­­le­­le de la școală, la pachet cu o fo­to­gra­fie cu domnitorul Alexandru
I­oan Cuza. Îmi amintesc că la liceu făceam de fiecare dată concursuri cu tema „cine îl cunoaște cel mai bi­­ne pe domnitorul Principatelor U­ni­te” și cu cîteva zile înainte îmi lu­am de la bibliotecă cîteva cărți și ci­team. Eram mai mult interesați de via­ța domnitorului, decît de cum s-a făcut unirea. Uneori, în pauze, ne mai scotea pe holul mare profesoa­ra de franceză și dădeam mînă cu mî­nă, cîntam și dansam pînă suna clo­poțelul de intrare la ore. Astăzi, du­pă mai mult timp, am ajuns la U­ni­­versitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde pe 24 ianuarie, por­ți­le-i sînt închise, căci este zi liberă de la Guvern. Concursul nu mai e, iar ho­ra o găsesc ceva mai în vale, lî­ngă statuia domnitorului.

Îmi aduc aminte că acum doi ani, pe 24 ianuarie, am ieșit la „vî­nă­toa­re” prin orașul Tg. Bujor, acolo un­de mi-am terminat liceul, am în­tre­bat oamenii dacă știu ce zi săr­bă­to­rim noi și am rămas surprins de răs­punsuri. De fapt, în oraș, nu prea se sărbătorea, căci unii îmi spuneau că nu-s din zonă și nu știu, iar alții în­cepeau să mă certe pe motiv că fac miș­to de ei. Cei mai puțini dintre ei abia scoteau pe gură cuvîntul „u­ni­re” și în niciun caz numele domni­to­rului. Sigur, fiecare și-a urmat cursul, căci atîta timp cît „Hora Unirii” nu răsuna de pe undeva, nimeni n-a­vea de unde să știe că azi este despre is­torie. La Iași, versurile lui Vasile A­lecsandri sînt fredonate, în fiecare zi, de clopotul din vîrful Palatului Cul­­­­tu­rii și de aia știm să sărbătorim. Sau nu?

Acum, uitîndu-mă pe harta din 1859, îmi dau seama că de fapt Ro­mâ­­nia, care încă nu-și cunoștea nu­me­­le, și-a pus atunci cei doi maxilari, pre­gătită fiind ca peste 59 de ani să-nghită cu poftă Transilvania. Pof­ta de unire nu s-a dus, căci azi, pe stîl­pi și pe clădiri încă mai stă scris: „Ba­sa­ra­bia e România!”, însă dacă mergi în Piața Unirii, vezi că de fapt, pes­­te o zi sau două, nu mai are ci­ne să-ți prindă mîna întinsă. Și-ți mai pui, dacă vrei, „Hora Unirii” să-ți ră­su­ne în căști în timp ce o iei grăbit sp­re ca­să. De unde flori? De unde o­me­ni­e?

Autor:

Ionuț Teoderașcu

Prefer să fac ultimele editări la un reportaj atunci cînd lângă mine ies vibrînd aburii dintr-o ceașcă de ceai negru. Mi-aș dori să trăiesc, cel puțin pentru o zi, într-o lume veche: cu stilou și foaie, cu scrisori, cu întîlniri neplanificate și fără tehnologie, dar deocamdată, viața ne fugărește de la un text la altul, gadgeturile ne ajută, apoi ne stresează și scrisorile sosesc online. La un moment dat, cer pauză din toată această agitație și îmi fac ceaiul despre care vorbeam, unul negru care îmi dă energie și-mi lasă ochii deschiși.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top