O gluma proasta

M-am maturizat intr-o zi, fara sa imi dau seama si fara sa-i dau voie copilariei sa plece. De vina a fost timpul care m-a tradat si s-a “micsorat” pe nesimtite, care m-a parasit si m-a lasat la usa celor mari, care nu mai au timp de nimic. El a fost cel care nu m-a mai lasat sa fiu copil. Jocul de-a “V-ati ascunselea” a fost inlocuit, treptat, cu iesirile in grup cu oameni pe care nu-i cunosteam, doar de dragul de a fi unul cool si matur. Mi-a fost rusine sa recunosc ca ma uitam la Tom si Jerry pe cind altii vorbeau despre alcool si discoteci. Am inchis televizorul si trebuia sa fiu barbat in toata firea. Am lasat pe a doua zi desenele, trebuia sa ies in oras cu baietii.

Cind am ajuns in clasa a IX-a, abia asteptam sa devin student, o alta maturizare. Am descoperit prea tirziu “anii mei de liceu”, am vazut frumusetea trezitului la sapte dimineata pentru a merge la orele de franceza, atunci cind bancile au fost inlocuite cu statul in amfiteatrele facultatii. Am aminat sa vad in colegii mei personajele din “Liceenii”, doar pentru ca trebuia sa fiu matur si ca era necesar sa ma gindesc la viitorul meu. Acum melodia lui Florin Bogardo imi da fiori si o schimb imediat, pentru ca nu am reusit sa ma trezesc la timp ca sa-mi dau seama ca linga mine a fost intotdeauna o Oana Sirbu sau diriginta Isoscel. Intotdeauna m-am gindit prea departe, fara sa-mi dau seama de ceea ce era linga mine. Maturizarea a inceput cind a vrut ea. Ce credeam ca inseamna a fi “om mare” nu era decit o joaca pe care eu am luat-o mult prea in serios si ale carei glume nu le-am inteles.

Abia acum am prins poanta, insa risul suna mai mult a jale. Dar nu mai am cum sa-mi amin prezentul si sa ma intorc in fata blocului. Deja-i prea tirziu.

George GURESCU