O bîrfă pe profilul vecinului

Cîndva, demult, exista o expresi­e: „a bîrfi ca două babe”. Eu o vi­zu­a­­lizam în felul următor: pe o băncuță cu bare de fier ruginit, așezată undeva la colț de stradă și adăpostită de un bloc ce­nușiu, ornamentat cu diverse piese de îmbrăcăminte, două bătrîne co­cîr­ji­te, cu voci pițigăiate împart o pun­gă de semințe și scuipă impresii des­pre toți vecinii, cîinii, primarul și co­pila pe care au zărit-o pupîndu-se cu un băiat în scara blocului.

Era o i­ma­gine clasică care îmi apărea în minte de fiecare dată cînd mă trezeam criti­cînd părul „prea blond” al unei co­le­ge sau picioarele „prea slabe” ale al­te­ia. Mă și vedeam cu pletele as­cun­se sub broboadă, cu o pungă de Nutline în poală. De aceea, momentul era u­nul scurt, dar atît de intens.

Mă amuzam enorm. Simțeam un soi de satisfacție lăuntrică de fiecare dată cînd pomeneam numele vreunei rivale imaginare și-i număram cusururile pe degete. Rîdeam răutăcios și rămîneam, cînd se consumau cele cî­te­va minute, cu impresia că am în­vins-o, că sînt cea mai frumoasă și mai inteligentă din lume.

Cînd am început să scriu acest text, mi-am dat seama că nu am mai bîrfit de multă vreme. Sau că nu am întrebat, la propriu, pe cineva despre cum o mai duce altcineva. Asta pentru că vechea și savuroasa bîrfă s-a mo­­­dernizat, doar trebuia să se a­dap­te­ze vremurilor noi, în care individul in­teracționează preponderent pe In­ter­net. Nevoia de a-i bîrfi pe ceilalți și-a schimbat dichisul. Într-o cameră normală de cămin, de pildă, cu cinci studente la Litere sau la Drept, „su­por­tul” flecărelii a devenit laptopul sub­țirel și lucios, iar partenerul – Facebook-ul. De aceea, atunci cînd sînt invidioase pe vreun Don Juan ca­re nu le-a băgat în seamă in­si­nu­ă­ri­le, nu-l mai bîrfesc. E mai simplu a­cum: intră pe profil și îi lasă un co­men­tariu malițios sau zeflemitor. Plă­cerea e aproape la fel de mare.

Lina VDOVÎI