Nu doriți un șervețel?

În curtea liceului soarele vă­ra­tec joacă leapșa în părul elevilor de-a do­uă­sprezecea. Îi recunoști după aerul a­gitat, după cum se caută unul pe ce­­lălalt în mulțime. Listele cu re­pa­rti­za­rea pe săli sunt afișate de ieri, a­cum tre­buie doar să se găsească, e foarte im­portant să fie prezenți toți în mij­lo­cul careului.

Prin colțuri stigătele devin șoa­pte complice, portofele se deschid și banii își schimbă posesorul pro­vi­zo­­riu. Cotizația e în funcție de pro­­bă, azi ai matematică și su­pra­ve­ghe­­to­rii sînt „nașpa” – nu ai de ales de­cît să plusezi, să te simți cît de cît stă­­­pîn pe tine. Îți poți permite să mai lași puțin, ai învățat un semestru, dar privirile ranchiu­noa­se ale cole­gi­lor de sală te vor fa­ce pînă la urmă să cauți cu mîna tre­mu­rîndă por­to­fe­lul din fundul gen­ții. Se intră în șco­a­­­­lă. Zvonurile de di­mi­neață își pierd din pu­tere, nu te con­trolează ni­meni la sîn­ge, nu se a­tinge nimeni de fi­țui­ci­le amplasate stra­tegic sau de pa­che­tul de șer­ve­țe­le pe care nu știi cum să-l ții  ca să treacă ne­observat.

Cu mîini hulpave, profesoara gre­­oaie, cu ochelari și coafură din a­­nii ’80, apucă pachetul de șer­ve­țe­le lă­sat parcă al nimănui pe un colț de ca­tedră. Numără, închide ochii, so­coa­te: mie atît, celuilalt atît, fac cît un sfert de salariu. A meritat să-și fo­­lo­sească re­la­ți­ile pentru a prinde un post de supraveghetor, gîndește mul­­țumită în timp ce bagă pachetul în geantă. E­le­vii pot răsufla în sfîr­sit ușurați : azi le va merge bine.

Iulia OPRIȘANU