Noi muncim dar și gîndim

De cînd e bucătar șef la cantina universității trec, la fiecare început de octombrie, zeci de studenți prin fața ochilor lui. Vin cu toții să își facă un ban de buzunar lucrînd cot la cot cu bucătăresele cu vechime. A întîlnit oameni îndîrjiți, încrezători că pot îmbina facultatea și orele de dimineață, petrecute la curățatul cartofilor. Mulți n-au putut, tratînd lucrurile cu superficialitate, sau pur și simplu, cu prea multă încredere în ei.

În fiecare an, dirijează interviurile pentru posturile cu jumătate de normă, cu răbdare, cu sfaturi îndelung chibzuite studenților necăliți. Le cunoaște aspirațiile, odată credea și el că va schimba lumea. Îi refuză pe boboci cu calm, îndemnîndu-i să se bucure de timpul liber, să încerce de toate, dar să nu se angajeze din primul an de facultate. Îi bate ușor pe umăr cu un”e păcat, taică, ai timp să muncești viața asta”. Știe că supărarea lor de acum se va estompa cu timpul, cînd vor da piept cu mormanele de cărți, slide-uri de descîlcit sau pagini albe de umplut. În plus, vor vrea să iasă în cluburi și baruri, să se distreze cu prietenii pînă dincolo de miezul nopții, pe cînd dimineața devreme legumele așteaptă a fi tăiate.

E atent însă la cazurile sensibile, în care studentul își îndeasă toate speranțele în eventualii bani primiți muncind la cantină în fiecare dimineață, nu sub formă de salariu, ci bursă. știe că are astfel puterea de a ajuta măcar o mînă de oameni. Un strop dintr-un ocean studențesc.

Cei din anii mai mari, interesați de orele de lucru muncite la cantină, știu dinainte de-a merge la interviu dacă au șanse sau nu. În general, e știut că masteranzii, cei cu cele mai puține cursuri pe săptămînă, ocupă majoritatea locurilor oferite. La fel și cei care chiar nu au bani să se întrețină în facultate. Sau, uneori, chiar cei care se pricep să intre pe sub pielea omului și să mintă cel mai bine.