Nenorocitu’ care a dat pe spate tot cartieru’

Strada e doar ușor luminată și incredibil de liberă, fiindcă nici o ma­și­nă nu mai are voie să circule pe acolo. Dar din această cauză liniștea îi co­ple­șește pe locatarii caselor și blocurilor din împrejurimi, aceștia simțindu-se oa­recum fără vlagă, lipsiți de dorința de a se mișca înainte, fiecare văzîndu-și de problemele sale.

Din capătul drumului, un bărbat se plimbă alene pe linia albă din mijloc, țopăind la fiecare întrerupere a benzii. Pare oarecum fericit, dar nimeni nu-l bagă în seamă. Cît de interesant poate fi un amărît cu spiritul puțin ridicat? Deodată însă un țipăt răsunător îi por­nește din inimă „Bleh, nenorocitu’ mi-a furat toți banii pe care i-am făcut la muncă. Hi, hi, hi, ce amuzant sună cînd o spun, dar ce fain o să fie cînd o să fac alții, să-i bag în mutra lui de trădător”. Un om așezat pe scările de la intrarea în bloc îl aude și devine puțin iritat de ce consideră el că ar fi baliverne. Dintr-o mișcare strîmbă a gurii îi spune să re­nunțe la astfel de gînduri, căci și el a avut aceeași problemă dar indiferent de cîte a încercat și ascultat, nimic nu l-a ajutat. „Nu-mi pasă, bătrîne. Și eu l-am crezut pe ăsta prieten, dar uite ce mi-a făcut. Dar nu-i bai, am alții și de-acum o să mă fac fericit așa cum cred eu mai bine. Am greșit, mai încerc o­ da­tă”, îi răspunde plimbărețul cu un zîm­bet ușor întins pe față.

Și o pornește din nou la drum, de da­ta asta urmărit de o duzină de ochi. L-au auzit locatarii, i-au ascultat dis­cu­ția cu bătrînul de pe pervaz și nu știu ce să creadă despre nimic din toate as­tea. Are probleme, poate chiar mai mari decît ale unora, dar e fericit de capul lui.

Paul ANDRICI