Micul Obor din Zaragoza

Cirnaciorii mei picanti sint cei mai buni din tirg. Stiu exact in cita grasime trebuie sa se scalde cind ii servesc pe bucatica de carton indoita-n margini si cu un model de floare in centru. Mustarul e “in valuri”, cite unul pentru fiecare mic sau cirnacior facut “covrig” si nimeni nu s-a plins pina acum ca nu i-a ajuns condimentul la o masa. Mici si cirnaciori, asta-i tot ce am in meniu, ambele specialitati ale casei. Crisma mea este o adevarata atractie etnica si multi vin pentru atmosfera romaneasca. Romica se ocupa de muzica si Emilion toarna-n pahare. Intre o cinste si-un rind de beri, Emilion ia fata vreunui client prea ametit pentru a mai fi atent sau prins in vreo discutie si-o invirte pina se-nrosesc amindoi. Camasa de sub vesta ii e intotdeauna alba si nu lipseste niciodata trandafirul proaspat, cumparat de dimineata, prins la piept. Saracul Emilion, inca are sechele de cind afacerea noastra se desfasura in Piata Obor. De fiecare data cind cineva comanda o bere si whiskey sau brandy, toarna taria in halba, cum facea cu romul pe vremuri.

Aici, la crisma mea din “La Plazoleta”, in drum spre Hotel Casablanca, altfel stau treburile. Clientii “bautori” sint tot romani, dar mai stilati. Cer “brandy”, nu coniac si beau bere din pahar cu picior. Insa piinea mi-o cistig tot din specialitatile culinare, micii si cirnaciorii, pentru care vin clientii din Zaragoza. Cei mai indrazneti apeleaza si la serviciile mele de organizare de nunti si mese festive, in urma carora Romica si inca doi baieti pe care i-am racolat de pe-aici, Buza si Montana, fac curat pina a doua zi la prinz. Ora la care Emilion inca doarme la vreo domnisoara.

Am incercat acum o saptamina sa fac o seara cu specific romanesc, cu muzica populara, sarmale si mamaliguta. Fara Guta si Salam. N-a venit nimeni.

Ioan STOLERU